Un om cu o idee genială

Probabil cu toții ați auzit de Cimitirul Vesel, pe la știri, persoane sau pur și simplu oriunde ați mai fi putut auzi. Ideea e în felul următor: un cimitir normal unde sunt îngropați locuitorii satului Săpânța (acolo unde se agață harta-n cui mai exact), teoretic un loc trist (deși eu nu cred că în general cimitirele ar trebui să fie locuri triste, moartea e ceva natural, dar o să dezvolt un pic mai jos), nicidecum vesel, așa cum am putea spune că numele contrazice. Ei bine, un meșter iscusit din acest sat a venit cu o idee mai neobișnuită, după ce și-a decorat toată casa în acest stil caracteristic, a hotărât că își dorește să-și transforme locul de veci în ceva colorat și vesel, exact așa cum a fost și era toată viața lui. 

Totuși, totul a început cu moartea unui tânăr de 18 ani, înecat și pentru care, cunoscându-l, Stan Ioan Pătraș (meșterul)  a creat o cruce colorată, deosebită, ideea perpetuându-se. Mi se pare o idee interesantă care a reușit să transforme un sătuc într-un punct turistic prezent în topurile internaționale, și să ofere cetățenilor idei variate de a face mai mulți bani, prin pensiuni, restaurante și fel de fel de buticuri pe care turiștii le vizitează mereu (deși sunt la fel peste tot, indiferent dacă ești în nordul, sudul, estul, vestul sau centrul țării, asta așa ca idee).

Da, este foarte interesant și frumos și totul s-a transformat într-o afacere simpatică, însă puțini știu că în spatele aspectului colorat, al bisericii ce te trimite cu gândul la castelele de la Disney și al bunăvoinței și veseliei prezentate în fiecare colț, nu este totul atât de roz (sau albastru dacă e să ne luăm după culoarea predominantă). În primul rând, nu toți oamenii își permit aceste cruci, așa că sunt nevoiți să facă din timp economii (defapt, în general, toate înmormântările necesită sume uriașe de bani, care din punctul meu de vedere, sunt cheltuiți complet inutil), ceea ce mi se pare destul de trist, nicidecum vesel, mai ales având în vedere că toate crucile sunt realizate manual. Crucile sunt totuși deosebite, conținând atât o mică povestioară despre persoana de sub pământul greu, cât și descrierea morții și o sculptură în relief ce reprezintă ori persoana, ori ceva din viața ei. Scrisul de pe cruci este amuzant și multe dintre acestea conțin greșeli de ortografie intenționate pentru a da acel iz comic sau pentru a crea impresia că persoana înmormântată vorbește defapt.

Așa cum am spus mai sus, și probabil v-am derutat puțin (asta bineînțeles dacă ați ajuns până aici cu lectura), nu văd moartea un eveniment trist. Sub nici o formă, dar asta bineînțeles nu are legătură cu ceva întâlnire divină cu oricine sau orice altceva de genul acesta. Nu, așa cum am menționat în articolul Care este sensul vieții?, consider că moartea este atingerea acelui maxim al vieții tale, apogeul, punctul până la care tu, ca individ, te poți dezvolta. Nu pot să fiu nici absurdă și să spun că vai de mine ce bucurie e să mori, pentru că nu e așa. Deși nu cred asta, este posibil ca după ce murim să fie exact ca înainte să ne naștem, deci un nimic absolut, prin urmare nu poți să aștepți cu brațele deschise să pășești în cel mai mare mister al omenirii, de parcă ai merge fără lanternă într-o peșteră în care nu a mai intrat nimeni până atunci. E un pic straniu, nu înfricoșător, dar straniu. Moartea e ceva 100% natural și oricât am plânge noi sau ne-am revolta, nu putem face absolut nimic să oprim viața din a-și întrerupe cursul normal, iar viața în sine include și moartea. E un pic inutil să facem o tragedie din ceva ce, ei bine, se întâmplă (crimele sau orice alt fel de moarte care nu este considerată, dacă pot să zic așa „moarte bună”, sunt excepții). Oricum, Cimitirul Vesel mi se pare că prezintă foarte frumos acest concept, deși, dacă privești atent, nu e totul vesel, așa cum ai putea crede auzind numele (asta sărind peste banii oamenilor). Poeziile de pe cruci sunt drăguțe, sunt comice, sunt așa cum ar trebui să fie, vesele, dar ascund în ele ceva tragic, pentru că totul în sine, e tragicul îmbrăcat într-o formă drăguță, iar asta nu-l face mai puțin tragic, doar mai atrăgător. Imaginați-vă moartea ca în desenele animate (cu coasă, știți voi), doar că în loc de haina aceea neagră, imaginați-vă o rochiță roz, o baghetă și o coroniță de prințesă. O face asta mai puțin periculoasă? Nu. :))) ). Cam așa ar fi, mai exact. :)))

Ideea datează din 1935 (conform Wikipedia) și este un loc simpatic de vizitat. Mi se pare totuși important să privim și dincolo de această bucurie aparentă, însă fără să vedem totul ca pe ceva prea wow (ca să zic așa), e viața. :)))

(Și citatul ^-^)

Cemeteries are full of unfulfilled dreams... countless echoes of ”could have” and ”should have”... Don't choose to walk the well-worn path to regret.