Să te privesc în Amsterdam
Mă consider o persoană romantică, și oricât de clișeic poate părea, aș minți dacă aș spune că nu îmi plac declarațiile lungi de dragoste, complimentele drăguțe, trandafirii roșii și atențiile mici, îmbrățișările puternice și cuvintele șoptite la ureche în miez de noapte sub cerul înstelat. Cred că toți se bucură, măcar în sinea lor, de astfel de manifestări ale iubirii, măcar puțin, fie că vor sau nu să o recunoască. Iubirea este un sentiment profund și unic, ce ne unește și de cele mai multe ori ne depășește. De fapt, nici măcar nu o înțelegem pe deplin, este un sentiment mult prea intens pentru ca o ființă atât de limitată ca un om, să fie capabilă să îl perceapă la adevărata lui valoare. Totuși, asta nu ne oprește să simțim. Nu poți să înțelegi exact dacă nu simți, și nici nu poți să povestești vreodată tot. E dincolo de cuvinte, de idei, principii și păreri. Oamenii nu sunt făcuți ca să înțeleagă acest lucru, ei trebuie doar să iubească și să nu pângărească acest sentiment veșnic ce ne tatuează în piept, numele cuiva.
Nu pot să vorbesc despre asta fără să am un imens gol în stomac. E ca și cum ai încerca să aduni praful de stele, să capturezi lumina soarelui, să descoperi universul. Suntem atât de simpli și de fragili, încât ajungem să ne trezim și să ne întrebăm dacă tot ce se întâmplă e real. Iubirea te înalță, dar te aduce în pragul nebuniei. Problema nu este că vezi totul roz, problema este că vezi cu adevărat totul, lumea e fix în fața ta, și e urâtă, însângerată, nedreaptă și nesigură, iar tu știi asta, și totuși mergi înainte. Iubirea nu înseamnă să te izolezi într-o bulă fermecată, într-un basm, unde timpul și spațiul nu există, iubirea înseamnă să vezi goliciunea și mizeria lumii, și totuși să treci direct prin ea, demn. Iubirea nu îngheață timpul, pentru că acesta aleargă pe lângă tine și nu te lasă să respiri. Îți taie răsuflarea. Te consumă. Sunteți voi doi și-un ceas.
Pentru mine, iubirea e ceva ce nu se poate cântări, măsura sau exprima. Este doar acel ceva ce îmi face inima să bată mult prea tare față de normal, care îmi aduce zâmbetul pe buze, și care mă transformă într-un nebun sentimental.
Nu cred că există ceva mai special decât plecarea într-un loc frumos, departe, unde nimeni nu vă cunoaște, doar voi doi, o amintire și scânteia dulce a iubirii. Găsesc atât de intim și special să faci un city break în Amsterdam, de exemplu, cu multe obiective de vizitat, în care iubirea nu mai are limite. Cred că o astfel de escapadă e singura variantă de a trece granițele imuabile ale iubirii în societate. Nu știu de ce, dar parcă totul creează un sentiment de libertate, doar voi doi și lumea întreagă. Nu cunoști pe nimeni, dar nu ești stingherit, e doar perfect și cam atât.
Amsterdam-ul, cu multe oferte city break, mi se pare un oraș special, îndeosebi datorită arhitecturii acestuia. Blocurile sunt unele lângă altele, și mă trimit cu gândul la acea frumoasă perioadă a secolelor trecute. Nu cred că pot să îmi închipui ceva mai frumos decât să fiu așteptată cu o floare în fața unei străduțe cu asemenea blocuri, trecând în grabă peste frunzele multicolore pentru a ajunge la el, cu vântul fluturându-mi părul, iar frigul și emoția înroșindu-mi obrajii, cu sclipirea fericirii în ochi și buzele într-un zâmbet. În jur frunzele să cadă galeșe și să aud ultimul cânt al păsărelelor, iar în față să am doar un chip cu ochii verzi și mari. Iar seara, sub cerul înstelat, să mi se șoptească vorbe dulci și sincere, în timp ce caut cu privirea constelații și ascult susurul orașului adormit, dar viu.
Acest oraș mi se pare că oferă doar obiective ce te țin „sub auspiciile lui Cupidon”, cel mai important fiind Casa Annei Frank. Un loc încărcat de poveste, un loc trist, dar în care istoria este la ea acasă, plin de semnificații și sentimente. Casa memorială nu este doar o casă în care anii unui război greu au scrijelit speranțe deșarte în pereți, și-au impregnat încăperile de mirosul tragic, mult prea real al morții, ci este un loc în care un copil și-a spus povestea într-o liniște apăsătoare deranjată doar de sunetul bombelor. Iubirea face pe oricine copil, nu ține cont de nimic, iar într-un astfel de decor, două suflete de copii văd iarăși imaginea traumatizantă a realității. Imagine ce vindecă, întărește, unește mai tare doi oameni.
„Cel mai mare dintre orașele mici ale lumi”, Amsterdamul, este orașul metaforelor, pentru că fiecare frunză căzută este o iubire pierdută, iar fiecare rază de soare este speranța unui suflet pustiit de dor, mâhnit de duritatea lumii, care a devenit „un monstru-moral” al fiecăruia dintre cei care s-au săturat de superficialitatea oamenilor cu privire la frumos și drept. Canalul din Amsterdam este, în schimb, un loc în care soarele nu bate decât ca să lumineze chipul unei tinere, transformând-o într-o zeiță pentru cel ce o privește, beat de iubire și secat de rațiuni. Totul este înconjurat de istorie, zeci de clădiri imense perindându-se pe lângă apă, în timp ce vaporașe gonesc cu zgomot, spărgând oglinda limpezimii apei. Este exact ceea ce un city break Christian Tour, oferă unor suflete flămânde de iubire, într-un oraș al viselor, într-un oraș al frumosului.
Nu cred că există ceva mai splendid, decât sentimentul de iubire, un sărut cast sub clar de lună, o plimbare într-un orășel plin de lalele, caracteristic Olandei, și un drum liniștit, în noaptea dulce, către unul dintre hotelurile Christian Tour, unde somnul, în brațele persoanei iubite, nu e nimic altceva decât iubire, parfumul binecunoscut gâdilându-ți nările și aruncându-te pe tărâmul lui Moș Ene. Iubirea nu e decât esența unei inimi.
Nu pot să vorbesc despre asta fără să am un imens gol în stomac. E ca și cum ai încerca să aduni praful de stele, să capturezi lumina soarelui, să descoperi universul. Suntem atât de simpli și de fragili, încât ajungem să ne trezim și să ne întrebăm dacă tot ce se întâmplă e real. Iubirea te înalță, dar te aduce în pragul nebuniei. Problema nu este că vezi totul roz, problema este că vezi cu adevărat totul, lumea e fix în fața ta, și e urâtă, însângerată, nedreaptă și nesigură, iar tu știi asta, și totuși mergi înainte. Iubirea nu înseamnă să te izolezi într-o bulă fermecată, într-un basm, unde timpul și spațiul nu există, iubirea înseamnă să vezi goliciunea și mizeria lumii, și totuși să treci direct prin ea, demn. Iubirea nu îngheață timpul, pentru că acesta aleargă pe lângă tine și nu te lasă să respiri. Îți taie răsuflarea. Te consumă. Sunteți voi doi și-un ceas.
Pentru mine, iubirea e ceva ce nu se poate cântări, măsura sau exprima. Este doar acel ceva ce îmi face inima să bată mult prea tare față de normal, care îmi aduce zâmbetul pe buze, și care mă transformă într-un nebun sentimental.
Nu cred că există ceva mai special decât plecarea într-un loc frumos, departe, unde nimeni nu vă cunoaște, doar voi doi, o amintire și scânteia dulce a iubirii. Găsesc atât de intim și special să faci un city break în Amsterdam, de exemplu, cu multe obiective de vizitat, în care iubirea nu mai are limite. Cred că o astfel de escapadă e singura variantă de a trece granițele imuabile ale iubirii în societate. Nu știu de ce, dar parcă totul creează un sentiment de libertate, doar voi doi și lumea întreagă. Nu cunoști pe nimeni, dar nu ești stingherit, e doar perfect și cam atât.
Amsterdam-ul, cu multe oferte city break, mi se pare un oraș special, îndeosebi datorită arhitecturii acestuia. Blocurile sunt unele lângă altele, și mă trimit cu gândul la acea frumoasă perioadă a secolelor trecute. Nu cred că pot să îmi închipui ceva mai frumos decât să fiu așteptată cu o floare în fața unei străduțe cu asemenea blocuri, trecând în grabă peste frunzele multicolore pentru a ajunge la el, cu vântul fluturându-mi părul, iar frigul și emoția înroșindu-mi obrajii, cu sclipirea fericirii în ochi și buzele într-un zâmbet. În jur frunzele să cadă galeșe și să aud ultimul cânt al păsărelelor, iar în față să am doar un chip cu ochii verzi și mari. Iar seara, sub cerul înstelat, să mi se șoptească vorbe dulci și sincere, în timp ce caut cu privirea constelații și ascult susurul orașului adormit, dar viu.
Acest oraș mi se pare că oferă doar obiective ce te țin „sub auspiciile lui Cupidon”, cel mai important fiind Casa Annei Frank. Un loc încărcat de poveste, un loc trist, dar în care istoria este la ea acasă, plin de semnificații și sentimente. Casa memorială nu este doar o casă în care anii unui război greu au scrijelit speranțe deșarte în pereți, și-au impregnat încăperile de mirosul tragic, mult prea real al morții, ci este un loc în care un copil și-a spus povestea într-o liniște apăsătoare deranjată doar de sunetul bombelor. Iubirea face pe oricine copil, nu ține cont de nimic, iar într-un astfel de decor, două suflete de copii văd iarăși imaginea traumatizantă a realității. Imagine ce vindecă, întărește, unește mai tare doi oameni.
„Cel mai mare dintre orașele mici ale lumi”, Amsterdamul, este orașul metaforelor, pentru că fiecare frunză căzută este o iubire pierdută, iar fiecare rază de soare este speranța unui suflet pustiit de dor, mâhnit de duritatea lumii, care a devenit „un monstru-moral” al fiecăruia dintre cei care s-au săturat de superficialitatea oamenilor cu privire la frumos și drept. Canalul din Amsterdam este, în schimb, un loc în care soarele nu bate decât ca să lumineze chipul unei tinere, transformând-o într-o zeiță pentru cel ce o privește, beat de iubire și secat de rațiuni. Totul este înconjurat de istorie, zeci de clădiri imense perindându-se pe lângă apă, în timp ce vaporașe gonesc cu zgomot, spărgând oglinda limpezimii apei. Este exact ceea ce un city break Christian Tour, oferă unor suflete flămânde de iubire, într-un oraș al viselor, într-un oraș al frumosului.
Nu cred că există ceva mai splendid, decât sentimentul de iubire, un sărut cast sub clar de lună, o plimbare într-un orășel plin de lalele, caracteristic Olandei, și un drum liniștit, în noaptea dulce, către unul dintre hotelurile Christian Tour, unde somnul, în brațele persoanei iubite, nu e nimic altceva decât iubire, parfumul binecunoscut gâdilându-ți nările și aruncându-te pe tărâmul lui Moș Ene. Iubirea nu e decât esența unei inimi.
Proba 2- Superblog2018!
Love is that condition in which the happiness of another person is essential to your own.
Comentarii
Trimiteți un comentariu