Noi nu putem opri timpul, dar nici el nu ne poate opri pe noi
Timpule ce repede treci... O să încep cu un exemplu concret: nu am mai scris pe blog din iulie-august, adică efectiv de aproape 5 luni și sincer, nici nu simt că ar fi trecut mai mult de câteva zile, ceea ce pare sincer extrem de ciudat. Am pierdut un ceas și timpul a înghețat de tot... Nu mai avem limite, bariere și nici rațiune. Și e ciudat... Pentru că efectiv analizând cu atenție am realizat că de fapt timpul nu a stat pe loc și nici eu nu am stat. Timpul a trecut, s-a dus... și m-a schimbat, transformat și maturizat și eu de abia am avut timp să realizez cât a trecut... Dar a trecut. Obișnuiam să cred că timpul e o problemă, că e unul dintre cei mai mari dușmani ai mei, că parcă face totul împotriva mea, că nu ține cu mine, iar eu nu făceam decât să acuz trecerea timpului de ceea ce nu aveam timp eu să fac. Per ansamblu, e o prostie. Mi-a luat ceva să realizez, dar problema e la noi de fapt, nu timpul e problema. Timpul curge și e relativ, noi, în schimb, suntem ceva mai mu