The Universe Painted in Thoughts

Trăim într-o țară în care cea mai mare reușită a ta este să o părăsești. Suntem de altfel pe locul 2 în lume la rata de emigrări, după Siria (unde e mai mult decât evident de ce pleacă lumea). Încă nu vi se pare ceva în neregulă? Toți tinerii își doresc să plece, aș spune că e ceva greșit, însă dorința de a trăi într-un loc în care ție, ca individ, să îți fie mai bine, nu e nicidecum egoistă, așa cum ar părea, ci 100% naturală. Problema nu este că toată lumea își dorește să plece, problema este „de ce toți vor să facă asta?”. Ei bine, nu mă voi apuca acum să dezbat politică aici, deci îmi voi spune sincer părerea. Suntem dezorganizați. Ca persoane, ca societate, ca țară în sine și suntem guvernați de o serie de analfabeți funcționali care nu fac decât să încurajeze perpetuarea acestei categorii sociale, cât și a unor nonvalori ridicate la rangul de vedete (indirect bineînțeles). Ce încerc să spun este că se dorește să fim o țară (și îmi pare rău că sună atât de dur) de proști, pen...

Sinceră să fiu, cred că am auzit de atâtea ori „Istoria se repetă.”, de câte ori am auzit și „Nu, istoria nu se repetă.” și astfel am ajuns să mă întreb și eu același lucru: se repetă? , există oare vreo ciclicitate, vreo legătură? . Am tot analizat această problemă și într-un final am ajuns la concluzia că istoria se repetă, dar nu la fel, oricât de ambiguu ar părea. În primul rând este absolut logic că lucrurile nu se pot repeta în totalitate, nu 100%, deoarece dacă s-ar repeta, oamenii ar ști la ce să se aștepte, nu ar mai exista învinși pentru că aceștia ar ști exact ce să facă pentru a scăpa. În al doilea rând lucrurile s-au schimbat, și pentru că istoria nu se scrie în câteva zile, vremurile sunt diferite și ele, deci este fizic imposibil ca totul să fie exact la fel. Dar sărind peste aceste detalii, să le numim tehnice, istoria este scrisă de învingători, care au fost sau nu au fost corecți și care au avut grijă să așeze lucrurile în favoarea lor. Cel mai potrivit exemplu ar fi...

Așa cum am mai spus, secolele XVIII-XIX, în special în Anglia, este un subiect care mă pasionează, și o să încep cu originile acestei pasiuni, ca să spun așa. Nu știu dacă știți acel sentiment când citiți o carte extrem de bună, acțiunea se petrece într-un timp și spațiu diferit de cel în care trăiești tu și îți pare perfectă acea lume (deși știi că nu e), oricum, cam asta am simțit eu când am citit prima serie a Cassandrei Clare (în ordine cronologică), „Dispozitive Infernale”. Ideea cărții este cu totul alta și nu dorește să prezinte viața în acel secol, însă există foarte multe detalii legate de îmbrăcămintea și comportamentul oamenilor în societatea de atunci care m-au fascinat. Bineînțeles, perioada nu e nici pe departe perfectă, oamenii erau împărțiți în săraci, bogați și cu venituri medii, însă doar cei bogați și o parte din cei din clasa de mijloc trăiau în orașe și se bucurau de acel trai pe care îl vedem cu toții în filme, în care doamnele poartă pălării și mănuși și tot ce...