De ce mă fascinează Anglia secolelor XVIII-XIX?

Așa cum am mai spus, secolele XVIII-XIX, în special în Anglia, este un subiect care mă pasionează, și o să încep cu originile acestei pasiuni, ca să spun așa. Nu știu dacă știți acel sentiment când citiți o carte extrem de bună, acțiunea se petrece într-un timp și spațiu diferit de cel în care trăiești tu și îți pare perfectă acea lume (deși știi că nu e), oricum, cam asta am simțit eu când am citit prima serie a Cassandrei Clare (în ordine cronologică), „Dispozitive Infernale”. Ideea cărții este cu totul alta și nu dorește să prezinte viața în acel secol, însă există foarte multe detalii legate de îmbrăcămintea și comportamentul oamenilor în societatea de atunci care m-au fascinat.

Bineînțeles, perioada nu e nici pe departe perfectă, oamenii erau împărțiți în săraci, bogați și cu venituri medii, însă doar cei bogați și o parte din cei din clasa de mijloc trăiau în orașe și se bucurau de acel trai pe care îl vedem cu toții în filme, în care doamnele poartă pălării și mănuși și tot ce fac este să bea ceai, iar domnii au acele haine ca de pianist, ceasuri de buzunar și se strâng pentru a fuma trabucuri și a discuta despre politică sau afaceri personale. Restul oamenilor erau simpli fermieri și veneau în orașele cu acea arhitectură superbă (poza mai jos), doar pentru a vinde diferite produse. Și deși pare nedrept și poate ipocrit să ne raportăm la acea perioadă doar după cum trăiau cei cu venituri, consider că ei au făcut aceste secole emblematice (legate strict de viața de zi cu zi, nu de evenimentele istorice și personalitățile vremii).

Politica era în mâinile celor mai bogați, cu mare influență, care puteau cumpăra tot ce își doreau și aveau lumea la picioare, și în timp ce nobilimea se ocupa de tot ce ținea de administrație și modelarea sistemului astfel încât să fie cât mai în favoarea lor, fermierii - oamenii de rând, se luptau pentru pământuri și proprietăți. Și acum probabil vă întrebați, dacă totul era așa, exceptând hainele, ce mă atrage atât de mult la aceste secole? Ei bine, în primul rând, cu toții ascultau muzică clasică și cântau la pian (prin „cu toții” mă refer la persoanele din familii bune) și mi se par obiceiuri extrem de frumoase. Era o chestie de onoare să înveți să cânți la un astfel de instrument. Majoritatea oamenilor puneau mare accent pe lectură și pe acele baluri unde a-ți exprima emoțiile prin dans era ceva profund și deosebit de elegant, tocmai datorită muzicii și costumațiilor. În plus, invitațiile la dans cereau o formulare specifică, încărcată de politețe și tact ceea ce făceau actul în sine mult mai special și intim, dacă între parteneri exista ceva.

Un alt lucru extrem de frumos mi se pare trimiterea scrisorilor. Atunci când îți așterni gândurile, sentimentele sau povestești ceva în mai mult de maxim 200 de caractere, sunt de părere că totul se așează altfel, există loc de o părere personală, iar modul în care totul prinde contur cu acele formule de început și sfârșit care parcă transmit starea persoanei care scrie, este mult mai special decât un mesaj scurt, scris cu prescurtări pe care îl ștergi când rămâi fără spațiu pe telefon. Văd toată treaba asta cu scrisorile mult mai personală. Cuvintele pe care le scrii pe hârtie rămân acolo pentru totdeauna, indiferent dacă cerneala devine mai transparentă, sau hârtia se îngălbenește și astfel le poți păstra veșnic, nu doar în suflet (recomand filmul „Scrisori către Julieta”-2010 dacă vreți să vedeți o interpretare asemănătoare a importanței scrisorilor).

Mi se pare că aceste lucruri mărunte dau esență acestei perioade.

Iar acum, dacă nu v-ați plictisit, sau n-ați adormit încă, o să vorbesc puțin despre iluminism (curent ideologic și cultural antifeudal din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și perfecționarea morală prin răspândirea culturii, a „luminii” în popor -conform DexOnline), pentru că a reprezentat o perioadă destul de importantă. Nu o să încep să vorbesc despre cum s-a manifestat, etape, personalități sau orice alt tip de detaliu de acest fel, pentru că sunt o mulțime de site-uri de specialitate care explică cel mai probabil mult mai corect decât aș face-o eu (o să las câteva link-uri la sfârșit în cazul în care este cineva interesant de amănunte :))) ). Deși iluminismul promova raționalismul, oamenii erau destul de credincioși și credeau în existența unei puteri divine care îi ajuta și de care depindea tot, începând cu a doua jumătate a secolului XVIII (chiar, ar fi o idee să scriu și despre asta pe viitor, pentru că personal mi se pare că oamenii s-au agățat un pic cam prea tare de asta și au uitat că sunt și ei capabili de unele lucruri :))) ). Până în secolul XVIII totuși, oamenii prezentau „o lipsă de entuziasm religios” și încercau să arate că sunt independenți. Preferau rațiunea și se fereau cât mai mult posibil de tot ce însemna dogmatismul (bineînțeles, existau și excepții, dar din nou, detalii). Oricum, cred că fiecare etapă a fost extrem de importantă pentru dezvoltare, astfel încât să se ajungă aici astfel.

Am încercat să prezint o parte a istoriei mai altfel (nu știu dacă mi-a și ieșit), pentru că nu totul e despre războaie, bătălii, răscoale și diferite cuceriri. Cred că adevărata istorie cuprinde aceste lucruri mărunte, obiceiuri și haine, pentru că bătălii și conflicte politice vor mai fi, dar aceste aspecte specifice fiecărei perioade vin, trec, dar rămân trecute. :))))

Mai multe despre iluminism:
Wikipedia
referate.com
History.com
britannica.com
NewEnciclopedia

(și acum citatul^^)

The more you know about the past, the better prepared you are for the future.