Violența - o normalitate a momentului
Această postare, trebuia să abordeze un subiect despre oameni minunați și fascinanți pe care i-am întâlnit, însă evenimentele din ultimul timp, necesită o amânare a acestui subiect.
Știți cu toții despre ce s-a întâmplat, cazul Alexandrei (voi lăsa totuși un link, în cazul în care există persoane care încă nu știu despre ce este vorba, puțin probabil). Personal, găsesc totul revoltător și sunt deosebit de dezamăgită de modul de abordare al forțelor de ordine în cazul acestei fete. Corupția a ajuns la cote inimaginabile.
Din start, această fată a fost văzută ca o persoană de năravuri ușoare, chiar de către oamenii care ar fi trebuit să-i asigure siguranța. Când tatăl acesteia a mers la poliție pentru a declara dispariția fiicei sale, distrus și nemaipomenit de îngrijorat, răspunsul pe care l-a primit a fost acesta: „Băi, dar tu nu știi cum e cu fetele astea de 15 ani? Hai, băi, că vine mâine acasă. Pe bune, o zi, două! (...) Dacă cumva s-a încurcat cu vreunul, o să plătești tu pagubele acestei investigații.” (conform acestui site și multor altora). Serios? Batjocoră în cea mai pură formă vizavi de un om năpădit de griji, la adresa unei copile. În această țară, a devenit normal ca fetele să dispară și oamenii legii nu fac decât să închidă ochii, și măcar de ar face doar atât, dar își permit să generalizeze și să considere întreaga clasă feminină a țării ca o grupare de persoane de năravuri ușoare. Misoginismul este la el acasă se pare. Violența este de asemenea ceva normal și 100% acceptat. Oamenii închid ochii și trec mai departe, pentru că nu îi privește, pentru că femeile ce se aud zilnic țipând prin vecini torturate de monștri care se simt superiori doar datorită forței și a ceea ce zace între picioarele lor, sunt ceva obișnuit. Ceva normal și până la urmă, oamenii trebuie să își rezolve singuri problemele, pentru că este un deranj prea mare să ajuți și este mult mai ușor să închizi ochii și să îți continui viața liniștită în continuare. Nu mai există etică, nu mai există rațiune, nu mai există nimic. Ne cufundăm în indiferență, în corupție, într-un infinit „merge și așa”, și problema este că nu merge și așa. Oamenii mor în jurul nostru, iar oamenii legii așteaptă la poarta unde o fată este abuzată și omorâtă, o aprobare, și risc să mă repet, pentru că zeci de persoane au vorbit despre asta, dar de ce să intervenim, nu? Criminalul nu trebuie deranjat. Și în cazul de față, cine e oare criminalul de fapt?
Dar să revin la începutul postării, ca să zic așa. Trăim într-o țară în care a fi femeie este ceva periculos, pentru că este normal să dispari, pentru că nimeni nu comentează când ești abuzată, pentru că nici poliția nu te va salva. Este ceva normal, nu? Din punctul meu de vedere, aceste gesturi, au desconsiderat femeile din toată țara și au demonstrat încă o dată incompetența oamenilor care ne conduc. Ne mândrim cu faptul că trăim într-o țară cu drepturi egale, însă adevărul este altul, pentru că nu suntem cu nimic diferiți de țările unde femeile au aceleași drepturi ca și caprele. Suntem desconsiderate și ne este oprimat dreptul la siguranță și respect. Nu există de fapt așa ceva. Respectul este o utopie într-o țară ce pretinde a fi civilizată. Pfff... Suntem extrem de departe de așa ceva.
Iar acum să discutăm despre siguranță, sau absența ei ca să fiu mai clară. De ce nu există autobuze școlare, astfel încât să nu mai fie astfel de situații? Nu este prima întâmplare de acest gen și cu siguranță, din păcate, nu va fi nici ultima, pentru că acele autobuze școlare sunt necesare, și nu doar din an în Paște. Reprezintă una din caracteristicile siguranței tale ca elev, ar trebui să fie ceva normal. Nu este, totuși. Am ajuns să fim speriați ca nație, pentru că România a devenit raiul criminalilor, al violatorilor și al nelegiuirilor. Pedepsele sunt scurte și oricum se înjumătățesc pentru 3 poezii scrise și un mulțumesc cu un zâmbet fals, însă asta bineînțeles pentru oamenii care sunt cu adevărat infractori, pentru că pe de altă parte, unei bătrânici care vinde flori sau mărar, i se dă o amendă pe care cu siguranță nu va avea cu ce să o plătească. În plus, să nu vorbim de condițiile din pușcării: televizor, aer condiționat și ce-or mai avea ei acolo, iar unele școli încă au WC-ul în curte și copiii învață în frig, în spații inuman de mici, iar în spitale te manâncă gândacii. Unde este logica? Unde este dreptatea? Cum putem pretinde măcar pentru o secundă că totul este bine când nimic de fapt nu funcționează?
Cum este posibil ca poliția să ajungă la locul crimei la 19 ore după primul apel?! Cum?! Pentru că în 19 ore se putea întâmpla absolut, dar absolut orice! Cum putem să ne batem joc de speranța unui copil disperat, ce are impresia că va fi salvat? Cum se poate ca totul să fie o disfuncționalitate continuă? De ce nu există bani pentru aparatura necesară, când banii pe care îi tot plătim dispar fără urmă, nefiind investiți în absolut nimic? Și încă avem pretenția să credem că lucurile sunt în regulă, că toți au făcut tot posibilul și au acționat corespunzător. Jalnic!
Un alt lucru deosebit de fascinant este legea care urmează să se discute, legată de faptul că studenții ar fi obligați să lucreze pentru stat, după terminarea facultății, un număr de n ani. Aș putea-o numi efectiv privare de libertate. Nu ni se oferă nimic, nici locuri de muncă, nici salarii bine plătite, nici respect, nici corectitudine, nici măcar siguranță, și se dă o lege care ne va ține practic legați de acest spațiu al ororilor și corupției? Cred că glumiți. Da, această tehnică dă rezultate, însă în țările care funcționează și chiar nu e cazul. Speranța nu există, urma de speranță rămasă e dată de dorința de a evada. În rest sunt doar scrum, fum și ruine. Ca tânăr, și mai ales ca fată, nu mă simt în siguranță aici, nu mă simt respectată și sub nici o formă nu descopăr corectitudine în nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu. Sunt la vârsta la care ar fi trebuit să sper, să visez și sub nici o formă să mă revolt astfel, dar ar trebui să fii orb să nu observi locul în care orice speranță poate fi năruită. Pilele domină. Nu contează cât de bun și pasionat ești, contează pe cine cunoști sau ce funcții au părinții tăi. Tu, în sine, nu contezi, pentru că ești o mașinărie instruită să spună veșnic „merge și așa” și să se mulțumească cu situația dezastruoasă din jur, „Până la urmă ce pot schimba eu?”, să accepte și să își continue viața mizeră în deplină liniște și bucurie. Și noi trăiam în democrație cumva? Pentru că îmi seamănă mai mult a sclavie. Trist. Și bineînțeles există și aceste erori ale societății, care nu acceptă situația, care se revoltă, se agită, care trebuie dominate și liniștite, nu? Și de ce, în cazul acesta, să nu obligăm pe toată lumea să rămână aici? Și va da roate această soluție? Bineînțeles, din comoditate, dar cine dorește să scape, va pleca și dacă puneți garduri cu sârmă la granițe. Dorința de libertate e ceva ce ar trebui să curgă prin sângele nostru, pentru că suntem asupriți, controlați, dezarmați continuu. Suntem ținuți într-un coteț, unde ne găinățăm, ne reproducem, ne mulțumim cu ce primim și așteptăm să fim omorâți. De viață sau de sistem. Chiar nu există oare nici o limită? Unde este etica?
Această fată puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi sora, fiica, iubita, verișoara, prietena sau colega ta. Putea fi oricine, și acum ne reprezintă pe toți. În cazul niciunuia dintre noi nu s-ar fi protejat altfel. Am fi murit la fel cu toții: jegmăniți de sistem.
Per ansamblu, un copil a murit, când putea să trăiască, un copil căruia nu i s-au dat șanse și atenție de la început, un copil trădat de sistem, înecat de corupție, sufocat de lege și dezarmat de salvatori. Felicitări, ați devenit cu succes niște criminali, niște monștri, iar ceilalți rămași, vor deveni bestii însetate de dreptate și răzbunare, pentru a restabili ordinea de prea mult timp pierdută. Iar dacă oamenii nu se revoltă acum, dacă nu schimbă ceva acum, dacă nu cuprind cu brațele această ultimă fărâmă de speranță, suntem pierduți, iar încetul cu încetul, tinerii cel puțin, vor pleca pe capete, indiferent de obstacole. Absența limitelor va trece în tabăra opusă și se va crea haos. Perfect pentru a se nărui totul.
Nu încerc să instig la revoltă, sub nici o formă, dar ceea ce s-a întâmplat este revoltător și personal, mă simt jignită de modul în care noi toți, ca și popor, suntem tratați. Și problema nu este la aceste cazuri particulare pe care le-am tot observat la televizor, problema este că acești oameni își cresc copiii în același fel, copii care, asemenea părinților lor, vor privi totul cu superioritate și vor accepta în continuare aceste orori care se tot repetă, pentru că este bine de reținut, lipsa respectului nu a început de azi de ieri. Este un fenomen perpetuu de ani și ani de zile și lucrurile nu fac decât să se înrăutățească. Mi se pare umilitor să ne lăsăm trădați astfel, mi se pare de-a dreptul scandalos că s-a ajuns în acest punct și mi se pare frustrant cum, din păcate, încă ne zbatem în noroi și nu pare să avem prea multe șanse să ieșim de aici. Iar în timp ce toți sunt revoltați, cei ce dețin puterea și controlul își beau cafeaua. Problema este, pentru ei, că în timp ce se relaxează, oamenii și tinerii în mod deosebit, își fac bagajul spre o lume nouă și nu cumpără bilet dus-întors.
(Și link-ul pe care l-am promis aici!)
(Și citatul, pentru că până și în astfel de situații, este necesar :)) )
Corruption is a cancer: a cancer that eats away at a citizen's faith in democracy, diminishes the instinct for innovation and creativity.
Știți cu toții despre ce s-a întâmplat, cazul Alexandrei (voi lăsa totuși un link, în cazul în care există persoane care încă nu știu despre ce este vorba, puțin probabil). Personal, găsesc totul revoltător și sunt deosebit de dezamăgită de modul de abordare al forțelor de ordine în cazul acestei fete. Corupția a ajuns la cote inimaginabile.
Din start, această fată a fost văzută ca o persoană de năravuri ușoare, chiar de către oamenii care ar fi trebuit să-i asigure siguranța. Când tatăl acesteia a mers la poliție pentru a declara dispariția fiicei sale, distrus și nemaipomenit de îngrijorat, răspunsul pe care l-a primit a fost acesta: „Băi, dar tu nu știi cum e cu fetele astea de 15 ani? Hai, băi, că vine mâine acasă. Pe bune, o zi, două! (...) Dacă cumva s-a încurcat cu vreunul, o să plătești tu pagubele acestei investigații.” (conform acestui site și multor altora). Serios? Batjocoră în cea mai pură formă vizavi de un om năpădit de griji, la adresa unei copile. În această țară, a devenit normal ca fetele să dispară și oamenii legii nu fac decât să închidă ochii, și măcar de ar face doar atât, dar își permit să generalizeze și să considere întreaga clasă feminină a țării ca o grupare de persoane de năravuri ușoare. Misoginismul este la el acasă se pare. Violența este de asemenea ceva normal și 100% acceptat. Oamenii închid ochii și trec mai departe, pentru că nu îi privește, pentru că femeile ce se aud zilnic țipând prin vecini torturate de monștri care se simt superiori doar datorită forței și a ceea ce zace între picioarele lor, sunt ceva obișnuit. Ceva normal și până la urmă, oamenii trebuie să își rezolve singuri problemele, pentru că este un deranj prea mare să ajuți și este mult mai ușor să închizi ochii și să îți continui viața liniștită în continuare. Nu mai există etică, nu mai există rațiune, nu mai există nimic. Ne cufundăm în indiferență, în corupție, într-un infinit „merge și așa”, și problema este că nu merge și așa. Oamenii mor în jurul nostru, iar oamenii legii așteaptă la poarta unde o fată este abuzată și omorâtă, o aprobare, și risc să mă repet, pentru că zeci de persoane au vorbit despre asta, dar de ce să intervenim, nu? Criminalul nu trebuie deranjat. Și în cazul de față, cine e oare criminalul de fapt?
Iar acum să discutăm despre siguranță, sau absența ei ca să fiu mai clară. De ce nu există autobuze școlare, astfel încât să nu mai fie astfel de situații? Nu este prima întâmplare de acest gen și cu siguranță, din păcate, nu va fi nici ultima, pentru că acele autobuze școlare sunt necesare, și nu doar din an în Paște. Reprezintă una din caracteristicile siguranței tale ca elev, ar trebui să fie ceva normal. Nu este, totuși. Am ajuns să fim speriați ca nație, pentru că România a devenit raiul criminalilor, al violatorilor și al nelegiuirilor. Pedepsele sunt scurte și oricum se înjumătățesc pentru 3 poezii scrise și un mulțumesc cu un zâmbet fals, însă asta bineînțeles pentru oamenii care sunt cu adevărat infractori, pentru că pe de altă parte, unei bătrânici care vinde flori sau mărar, i se dă o amendă pe care cu siguranță nu va avea cu ce să o plătească. În plus, să nu vorbim de condițiile din pușcării: televizor, aer condiționat și ce-or mai avea ei acolo, iar unele școli încă au WC-ul în curte și copiii învață în frig, în spații inuman de mici, iar în spitale te manâncă gândacii. Unde este logica? Unde este dreptatea? Cum putem pretinde măcar pentru o secundă că totul este bine când nimic de fapt nu funcționează?
Cum este posibil ca poliția să ajungă la locul crimei la 19 ore după primul apel?! Cum?! Pentru că în 19 ore se putea întâmpla absolut, dar absolut orice! Cum putem să ne batem joc de speranța unui copil disperat, ce are impresia că va fi salvat? Cum se poate ca totul să fie o disfuncționalitate continuă? De ce nu există bani pentru aparatura necesară, când banii pe care îi tot plătim dispar fără urmă, nefiind investiți în absolut nimic? Și încă avem pretenția să credem că lucurile sunt în regulă, că toți au făcut tot posibilul și au acționat corespunzător. Jalnic!
Un alt lucru deosebit de fascinant este legea care urmează să se discute, legată de faptul că studenții ar fi obligați să lucreze pentru stat, după terminarea facultății, un număr de n ani. Aș putea-o numi efectiv privare de libertate. Nu ni se oferă nimic, nici locuri de muncă, nici salarii bine plătite, nici respect, nici corectitudine, nici măcar siguranță, și se dă o lege care ne va ține practic legați de acest spațiu al ororilor și corupției? Cred că glumiți. Da, această tehnică dă rezultate, însă în țările care funcționează și chiar nu e cazul. Speranța nu există, urma de speranță rămasă e dată de dorința de a evada. În rest sunt doar scrum, fum și ruine. Ca tânăr, și mai ales ca fată, nu mă simt în siguranță aici, nu mă simt respectată și sub nici o formă nu descopăr corectitudine în nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu. Sunt la vârsta la care ar fi trebuit să sper, să visez și sub nici o formă să mă revolt astfel, dar ar trebui să fii orb să nu observi locul în care orice speranță poate fi năruită. Pilele domină. Nu contează cât de bun și pasionat ești, contează pe cine cunoști sau ce funcții au părinții tăi. Tu, în sine, nu contezi, pentru că ești o mașinărie instruită să spună veșnic „merge și așa” și să se mulțumească cu situația dezastruoasă din jur, „Până la urmă ce pot schimba eu?”, să accepte și să își continue viața mizeră în deplină liniște și bucurie. Și noi trăiam în democrație cumva? Pentru că îmi seamănă mai mult a sclavie. Trist. Și bineînțeles există și aceste erori ale societății, care nu acceptă situația, care se revoltă, se agită, care trebuie dominate și liniștite, nu? Și de ce, în cazul acesta, să nu obligăm pe toată lumea să rămână aici? Și va da roate această soluție? Bineînțeles, din comoditate, dar cine dorește să scape, va pleca și dacă puneți garduri cu sârmă la granițe. Dorința de libertate e ceva ce ar trebui să curgă prin sângele nostru, pentru că suntem asupriți, controlați, dezarmați continuu. Suntem ținuți într-un coteț, unde ne găinățăm, ne reproducem, ne mulțumim cu ce primim și așteptăm să fim omorâți. De viață sau de sistem. Chiar nu există oare nici o limită? Unde este etica?
Această fată puteai fi tu, puteam fi eu, putea fi sora, fiica, iubita, verișoara, prietena sau colega ta. Putea fi oricine, și acum ne reprezintă pe toți. În cazul niciunuia dintre noi nu s-ar fi protejat altfel. Am fi murit la fel cu toții: jegmăniți de sistem.
Per ansamblu, un copil a murit, când putea să trăiască, un copil căruia nu i s-au dat șanse și atenție de la început, un copil trădat de sistem, înecat de corupție, sufocat de lege și dezarmat de salvatori. Felicitări, ați devenit cu succes niște criminali, niște monștri, iar ceilalți rămași, vor deveni bestii însetate de dreptate și răzbunare, pentru a restabili ordinea de prea mult timp pierdută. Iar dacă oamenii nu se revoltă acum, dacă nu schimbă ceva acum, dacă nu cuprind cu brațele această ultimă fărâmă de speranță, suntem pierduți, iar încetul cu încetul, tinerii cel puțin, vor pleca pe capete, indiferent de obstacole. Absența limitelor va trece în tabăra opusă și se va crea haos. Perfect pentru a se nărui totul.
Nu încerc să instig la revoltă, sub nici o formă, dar ceea ce s-a întâmplat este revoltător și personal, mă simt jignită de modul în care noi toți, ca și popor, suntem tratați. Și problema nu este la aceste cazuri particulare pe care le-am tot observat la televizor, problema este că acești oameni își cresc copiii în același fel, copii care, asemenea părinților lor, vor privi totul cu superioritate și vor accepta în continuare aceste orori care se tot repetă, pentru că este bine de reținut, lipsa respectului nu a început de azi de ieri. Este un fenomen perpetuu de ani și ani de zile și lucrurile nu fac decât să se înrăutățească. Mi se pare umilitor să ne lăsăm trădați astfel, mi se pare de-a dreptul scandalos că s-a ajuns în acest punct și mi se pare frustrant cum, din păcate, încă ne zbatem în noroi și nu pare să avem prea multe șanse să ieșim de aici. Iar în timp ce toți sunt revoltați, cei ce dețin puterea și controlul își beau cafeaua. Problema este, pentru ei, că în timp ce se relaxează, oamenii și tinerii în mod deosebit, își fac bagajul spre o lume nouă și nu cumpără bilet dus-întors.
(Și link-ul pe care l-am promis aici!)
(Și citatul, pentru că până și în astfel de situații, este necesar :)) )
Corruption is a cancer: a cancer that eats away at a citizen's faith in democracy, diminishes the instinct for innovation and creativity.
Comentarii
Trimiteți un comentariu