Postări

Se afișează postări din mai, 2019

„A iubi” nu e verb de contrabandă

Imagine
Lumea folosește acest verb în prostie, și mi se pare foarte greșit. Cuvintele au semnificație, au profunzime și adâncime, iar dacă aruncăm cu ele oricând și oricum, ei bine, își pierd aceste calități. Iubirea în sine, pentru că vorbim îndeosebi de verbul „a iubi”, este ceva extrem de intim și complex, iar când mă uit în jur, parcă tot ce ține de acest simbol al efemerității și eternității, devine fad. Am observat foarte mulți oameni care au uitat ce înseamnă cu adevărat iubirea, sau care poate nu au înțeles niciodată, situație și mai gravă de altfel. Chiar cred că lucrurile ar trebui tratate mult mai serios, pentru că momentan, ne zbatem între mediocritate, în cel mai bun caz, și superficialitate (am vorbit mai mult despre asta aici ). Sunt 100% sigură că ați întâlnit cel puțin o persoană, care să meargă îmbătată de iluzii, pe o cărare pe care nu are ce căuta, și anume iubirea. Și acum probabil, cititorule, te încrunți lecturând aceste lucruri. Nu toți merită iubire? Ba da, de alt

Privește înainte să te uiți!

Imagine
Sunt aproape sigură că ați întâlnit cu toții oameni superficiali, acel tip de oameni cărora le arăți un tablou, iar ei văd doar rama, oameni care sunt atât de superficiali încât devine frustrant. Și până la urmă ce este această superficialitate, nu? Sinceră să fiu, nu cunosc o explicație clară, însă voi încerca să explic lucrurile așa cum le înțeleg eu: superficialitatea nu este nimic altceva decât acea preocupare exagerată de niște lucruri fără valoare, este o stare ce sincer mă trimite cu gândul la zombie. Oricât de nedrepte ar fi lucrurile uneori, cât de meschine și urâte, chiar cred că viața este formată și din acele lucruri care îi dau cu adevărat valoare: sentimente și detalii. Multe persoane definesc viața ca fiind o înșiruire de evenimente, plăcute sau mai puțin plăcute, însă în esență, acești oameni văd viața doar ca pe un lanț de x-uri și y-uri care se întâmplă pentru că așa TREBUIE (abordare foarte greșită după mine, dar am scris despre asta acum ceva vreme), lucruri că