Privește înainte să te uiți!
Sunt aproape sigură că ați întâlnit cu toții oameni superficiali, acel tip de oameni cărora le arăți un tablou, iar ei văd doar rama, oameni care sunt atât de superficiali încât devine frustrant. Și până la urmă ce este această superficialitate, nu? Sinceră să fiu, nu cunosc o explicație clară, însă voi încerca să explic lucrurile așa cum le înțeleg eu: superficialitatea nu este nimic altceva decât acea preocupare exagerată de niște lucruri fără valoare, este o stare ce sincer mă trimite cu gândul la zombie.
Oricât de nedrepte ar fi lucrurile uneori, cât de meschine și urâte, chiar cred că viața este formată și din acele lucruri care îi dau cu adevărat valoare: sentimente și detalii. Multe persoane definesc viața ca fiind o înșiruire de evenimente, plăcute sau mai puțin plăcute, însă în esență, acești oameni văd viața doar ca pe un lanț de x-uri și y-uri care se întâmplă pentru că așa TREBUIE (abordare foarte greșită după mine, dar am scris despre asta acum ceva vreme), lucruri cărora ne supunem și atât, iar după mine, este extrem de greșit. Noi nu trăim doar ca să muncim fără oprire pentru a plăti niște facturi, ca ulterior să primim o pensie mizeră și să ne așteptăm „liniștiți” moartea. Deși, în sine, suntem nesemnificativi și nici pe departe atât de importanți pe cât avem impresia, cred că această existență este mai mult decât un trebuie, așa e bine, așa se face. Lucrurile mărunte sunt în general cele care contează cel mai mult: un te iubesc, spus din senin, fără nici o introducere, un zâmbet pe care îl observi la o altă persoană sau pur și simplu conștientizarea unui moment, pentru că vrând nevrând, din păcate sau din fericire, momentele sunt unice. Nu se vor mai întoarce niciodată înapoi, iar dacă nu spunem astăzi ce simțim, dacă nu admirăm astăzi soarele pe cer sau peisajul bacovian de afară, dacă nu încercăm astăzi să ne apropiem de oamenii pe care îi considerăm importanți pentru noi, ei bine, mâine e posibil să fie prea târziu. Iar acum nu spun că acel „niciodată nu e prea târziu” nu este valabil, însă existe momente când „niciodată” nu mai există. Atunci ce facem?
Am întâlnit o sumedenie de oameni care merg pe o cărare dreaptă în zig-zag doar pentru că e mai cool sau pentru că pur și simplu nu sunt pregătiți să privească totul așa cum e. Zăbovind pe drum nu faci nici traseul mai lung, și nici așteptarea mai puternică, pentru că e posibil să uiți care e destinația înainte să ajungi la ea. Mai pe scurt, te pierzi pe parcurs. Uiți ce e important pentru tine cu adevărat și ce nu, uiți ce te face pe tine ceea ce ești și te transformi ori într-un roboțel al societății bolnave în care trăiești, ori un sclav al propriei persoane, pentru că uitându-ți scopul final, ai impresia că totul se întinde doar până în punctul în care tu poți cuprinde cu privirea. Totul e mai mult decât atât, iar noi trebuie să învățăm să apreciem detaliile, fără să ne pierdem în ele, însă să ne permitem totuși să le observăm. Și dacă vi se pare complicat, ei bine este exact într-atât de complicat pe cât sună. Nu am zis nici o secundă că ar fi ușor.
Acum vă întrebați cel mai probabil ce este cu această aglomerare de metafore și care este legătura cu superficialitatea. Hmmm... Ideea este în felul următor: să învățăm să trăim fără să așteptăm doar să murim, să învățăm să privim, nu doar să ne uităm și cel mai important cred că este să privim dincolo de suprafață (ar fi fost plictisitor să dau un răspuns punctual :))) ).
De exemplu, cât de ușor este să adormi la un film, nu? Neimportant, poate chiar plictisitor, însă dacă pentru persoana care ți l-a arătat este de fapt important? Dacă e mai mult decât atât? Și dacă în loc să pui capul pe pernă, ai încerca să stai să privești? Totul este complicat într-adevăr, însă uneori este atât de simplu încât nici măcar nu ne dăm seama. Poate pentru că este atât de simplu, este în sine complicat, cine știe? În general totul se întâmplă așa: dacă te-ai opri acum din tot ceea ce faci și te-ai uita în jur? Ai reuși să privești dincolo de aparențe? Dacă nu, poate nu ești în locul potrivit sau poate pur și simplu, trebuie să privești înainte să te uiți.
Un articol alambicat, știu, dar cum putea fi după o pauză așa mare, nu?
P.S. Aruncați un ochi aici și semnați dacă vreți :))).
(și citatuuul, fără el e imposibil, nu?)
Beauty shouldn't be superficial and should come from within, and your eyes will tell the story.
Oricât de nedrepte ar fi lucrurile uneori, cât de meschine și urâte, chiar cred că viața este formată și din acele lucruri care îi dau cu adevărat valoare: sentimente și detalii. Multe persoane definesc viața ca fiind o înșiruire de evenimente, plăcute sau mai puțin plăcute, însă în esență, acești oameni văd viața doar ca pe un lanț de x-uri și y-uri care se întâmplă pentru că așa TREBUIE (abordare foarte greșită după mine, dar am scris despre asta acum ceva vreme), lucruri cărora ne supunem și atât, iar după mine, este extrem de greșit. Noi nu trăim doar ca să muncim fără oprire pentru a plăti niște facturi, ca ulterior să primim o pensie mizeră și să ne așteptăm „liniștiți” moartea. Deși, în sine, suntem nesemnificativi și nici pe departe atât de importanți pe cât avem impresia, cred că această existență este mai mult decât un trebuie, așa e bine, așa se face. Lucrurile mărunte sunt în general cele care contează cel mai mult: un te iubesc, spus din senin, fără nici o introducere, un zâmbet pe care îl observi la o altă persoană sau pur și simplu conștientizarea unui moment, pentru că vrând nevrând, din păcate sau din fericire, momentele sunt unice. Nu se vor mai întoarce niciodată înapoi, iar dacă nu spunem astăzi ce simțim, dacă nu admirăm astăzi soarele pe cer sau peisajul bacovian de afară, dacă nu încercăm astăzi să ne apropiem de oamenii pe care îi considerăm importanți pentru noi, ei bine, mâine e posibil să fie prea târziu. Iar acum nu spun că acel „niciodată nu e prea târziu” nu este valabil, însă existe momente când „niciodată” nu mai există. Atunci ce facem?
Am întâlnit o sumedenie de oameni care merg pe o cărare dreaptă în zig-zag doar pentru că e mai cool sau pentru că pur și simplu nu sunt pregătiți să privească totul așa cum e. Zăbovind pe drum nu faci nici traseul mai lung, și nici așteptarea mai puternică, pentru că e posibil să uiți care e destinația înainte să ajungi la ea. Mai pe scurt, te pierzi pe parcurs. Uiți ce e important pentru tine cu adevărat și ce nu, uiți ce te face pe tine ceea ce ești și te transformi ori într-un roboțel al societății bolnave în care trăiești, ori un sclav al propriei persoane, pentru că uitându-ți scopul final, ai impresia că totul se întinde doar până în punctul în care tu poți cuprinde cu privirea. Totul e mai mult decât atât, iar noi trebuie să învățăm să apreciem detaliile, fără să ne pierdem în ele, însă să ne permitem totuși să le observăm. Și dacă vi se pare complicat, ei bine este exact într-atât de complicat pe cât sună. Nu am zis nici o secundă că ar fi ușor.
Acum vă întrebați cel mai probabil ce este cu această aglomerare de metafore și care este legătura cu superficialitatea. Hmmm... Ideea este în felul următor: să învățăm să trăim fără să așteptăm doar să murim, să învățăm să privim, nu doar să ne uităm și cel mai important cred că este să privim dincolo de suprafață (ar fi fost plictisitor să dau un răspuns punctual :))) ).
De exemplu, cât de ușor este să adormi la un film, nu? Neimportant, poate chiar plictisitor, însă dacă pentru persoana care ți l-a arătat este de fapt important? Dacă e mai mult decât atât? Și dacă în loc să pui capul pe pernă, ai încerca să stai să privești? Totul este complicat într-adevăr, însă uneori este atât de simplu încât nici măcar nu ne dăm seama. Poate pentru că este atât de simplu, este în sine complicat, cine știe? În general totul se întâmplă așa: dacă te-ai opri acum din tot ceea ce faci și te-ai uita în jur? Ai reuși să privești dincolo de aparențe? Dacă nu, poate nu ești în locul potrivit sau poate pur și simplu, trebuie să privești înainte să te uiți.
Un articol alambicat, știu, dar cum putea fi după o pauză așa mare, nu?
P.S. Aruncați un ochi aici și semnați dacă vreți :))).
(și citatuuul, fără el e imposibil, nu?)
Beauty shouldn't be superficial and should come from within, and your eyes will tell the story.
Comentarii
Trimiteți un comentariu