Ce se întâmplă după ce murim?

Cred că asta e o întrebare pe care ne-am pus-o cu toții la un moment dat (iar dacă nu, acum e momentul să vi-o puneți). Am auzit destul de multe persoane spunând că preferă să nu se gândească la asta din diverse motive precum: ce-o fi o fi, frica sau pur și simplu schimbau subiectul când întrebam simplu de ce?, însă eu cred că nu ar trebui să ne ferim de asta, până la urmă e ceva care o să ni se întâmple tuturor.

Bineînțeles, există o mulțime de teorii: reîncarnare, Raiul și Iadul, bântuitul sau pur și simplu un nimic, iar eu cred că toate ar fi valide (atâta timp cât nu se dovedește contrariul cine sunt eu să spun că nu e așa), exceptând-o pe ultima, dar totuși, ce se întâmplă?

Îmi este imposibil să cred că odată ce mori și ești îngropat la doi metri sub pământ (idee cu care nu sunt de acord, dar o să dezvolt într-o postare separată altă dată) sau incinerat, și odată ce nu mai ești conștient fizic de tine, dispari pur și simplu. Așa viața nu ar mai avea nici un scop dacă efectiv nu se mai întâmplă nimic. Totuși, îmi e destul de greu să cred în toate poveștile legate de Rai și Iad, în care dacă ești un om bun, vei ajunge într-o grădină verde, plină de copaci înfloriți sau cu fructe, în care oamenii trăiesc în comuniune cu animalele (cu toate animalele fără excepție) și în care suntem îmbrăcați în frunze ca Adam și Eva (sau cel puțin asta e imaginea pe care mi-am format-o de mică legată de Rai, din desene și cărți, poate e greșit dar așa îmi imaginez eu :))) ), iar Iadul este ca un loc întunecat de sub pământ, unde curge lavă din pereți și este un drac roșu care te bagă într-un cazan cu chestii încinse și te înțeapă cu ceva furcă (apropo, de cele mai multe ori furca seamănă cu tridentul lui Poseidon, asta așa ca paranteză, oare de ce? Hmmm, o altă idee de discutat, zic eu) (imagine mai jos cu Iadul) sau pur și simplu un neant rece în care umbli dezbrăcat și cauți disperat un loc drăguț unde să te încălzești și ghici ce, nu-l găsești! (cu siguranță nu vă așteptați la asta).

Adică nu, sub nici o formă. :))) Nu spun că nu ar exista așa ceva (noțiunea de Iad și Rai, pentru că faza cu cazanul și grădina clar nu), dar cred că, dacă chiar există, e ceva mult mai complex și e la un nivel psihologic ca să spun așa. Eu îmi imaginez că după ce murim sufletul se răspândește în particule prin univers (într-un fel exact la fel cum trupul se transformă în cenușă/pământ), devenim într-un fel praf. Cred că acest Rai și Iad reprezintă capacitatea de a-ți aminti și simți (la nivel mult mai înalt decât trupesc, să simți efectiv doar iubire, tristețe, melancolie, etc. fără să ai nimic la bază, ca să spun așa). Odată ce ai atins acest Rai sufletesc, poți să îți amintești ce ai simțit și pentru cine, îți amintești ce ai trăit, atât rău cât și bun, îți amintești fețe, locuri, persoane și astfel ești capabil să înțelegi în sfârșit acel sens al vieții, după care alergi toată viața chiar dacă nu îți dai seama, iar Iadul îți permite să îți amintești doar frânturi. Știi că ai iubit, dar nu și pe cine, sau știi pe cine dar nu îți dai seama cum e să simți acel lucru, ești trist, dar nu ai un motiv, pentru că nu poți să ți-l amintești, te frustrează că știi anumite lucruri doar până într-un punct, ești incomplet și așa vei rămâne. E ca atunci când citești ceva (sau te uiți la un film) și în momentul în care se întâmplă cel mai important lucru, se termină și ajungi să te gândești zile întregi la ce s-ar fi putut întâmpla de fapt, te consumă. Cred că e cam același lucru. Ești în continuare într-o continuă fugă să descoperi ceva, dar ești incapabil să-l atingi, percepi sau depistezi.

Cam așa văd eu toată treaba asta, iar să ajungi în acest Rai sau Iad personal, nu cred că are treabă cu câți cerșetori ajuți sau câte bătrânele treci strada. Mă gândesc că are legătură cu modul în care accepți să trăiești, cât de slab ești (nu fizic, bineînțeles), dacă te lași sau nu controlat și influențat de tot ce spun ceilalți că e bine, e foarte relativ totul defapt. 

Nu știu cât e de corectă teoria asta, dar mna... E o variantă. :))) (voi ce părere aveți?)

O altă idee destul de validă ar fi reîncarnarea. Singurul motiv pentru care cred în asta e faptul că am găsit câteva documentare pe internet (care e posibil, desigur, să fie făcături, dar nu asta contează, detalii) despre copii care își aminteau diferite lucruri „din vieți anterioare”, copii de maxim 6 ani. De exemplu, în unul din documentarele astea (poate găsesc link-ul și îl atașez pe aici) era vorba despre un copil de vreo 4 ani care și-a amintit că într-o viață anterioară a fost omorât cu un topor de niște tâlhari și a fost îngropat undeva, dar nimeni nu l-a găsit. Oamenii credeau că a dispărut și cam ăsta era singurul lucru concret pe care îl știau ei. În mod surprinzător (sau nu), copilul a spus exact locul unde era îngropat cadavrul și.... în mod fenomenal, avea un topor lângă, iar copilul își amintea și diferite detalii despre vechea lui familie. Pare destul de „cusut cu ață albă”, dar nu există dovezi că nu ar fi adevărat (cel puțin eu nu le-am găsit momentan), deci, în concluzie, e posibil. Dar totuși, personal, prefer faza cu transformarea în materie primă ce intră în compoziția universului (legat de reîncarnare sunt destul de -foarte- sceptică).

Câteva link-uri despre lucrul ăsta (titlurile astea de cancan nu sunt ale mele) :))):

Băiețelul care susține că s-a reîncarnat după ce a fost omorât

Nouă povești uimitoare despre vieți anterioare

People With Really Believable Evidence For Their Claim They're Reincarnated

The scientific PROOF that shows reincarnation is REAL

Discovery Channel’s “Past Lives: Stories of Reincarnation” Documentary

The Boy Who Lived Before

(Și citatuuuuul ^-^)

Death is not the opposite of life, but a part of it.