Care este sensul vieții?

Există pentru această întrebare sute de răspunsuri, mai mult sau mai puțin pozitive și probabil această întrebare se profilează prin mintea fiecărui om la un moment dat în viață, și adolescent fiind, sunt sigură că fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată care e scopul lui în acest univers, gigantic, necunoscut și care de multe ori pare să fie un vârtej în care suntem prinși cu prea multă brutalitate. Nu m-am gândit la asta decât în momentele în care mă chinuiam din răsputeri să găsesc răspunsuri cu privire la cum funcționează totul, la cum totul în jur e un ocean de necunoscut, iar fiecare val e o nouă întrebare fără un răspuns concret. Și bineînțeles, nu am găsit un răspuns exact, însă în ciuda a ce ar spune oricine, consider că viața are sens.

De ce? În primul rând suntem aici. Nu știu de ce, de când și pentru cât timp, dar cred că suntem doar pioni meniți să distrugă planeta ca apoi totul să o ia de la început (dar nu ăsta e sensul), însă suntem foarte mulți și mi se pare un pic jignitor să mă văd doar o simplă piesă pe o tablă de șah. Sensul vieții nu ar trebui să-l căutăm în exterior, nu ar trebui să fugim după el o viață, nu ar trebui să-l înmagazinăm în lucruri, deteriorabile, create de om sau chiar și de natură și fără pic de valoare (bineînțeles, nu materială). Cred că fiecare dintre noi ar trebui să înceapă această căutare în sufletul său. Acest sens zace în noi și mi s-ar părea prea superficial, inutil și lipsit de profunzime să-l ascundem în fiecare floricică care a reușit să crească prin asfalt, în fiecare „distracție” trecătoare și aparentă și în fiecare pală rece de vânt de vară. Sensul vieții este ceva deosebit de profund, pentru că viața în sine este ceva profund, complex și neînțeles, și totul ar trebui să se rezume (oricât de egoist ar suna) la propria persoană, referindu-ne strict la descoperirea acestui sens. Nu poți fugi toată viața după ceva ce nu există în exterior, nu ai după ce fugi, el e în tine și doar creează acel efect de Fata Morgana. Nu știu cum percep ceilalți acest lucru, dar eu sunt de părere că sensul ar fi să te descoperi pe tine, să te accepți și să faci tot ce ți-ai propus, pentru că per ansamblu, e simplu, și ca să fac o referire la articolul meu anterior Care este legătura dintre minte, suflet și trup?, în momentul în care ai reușit să te descoperi pe tine cel adevărat 100%, să descoperi tot ce tu, ca individ în mod particular puteai descoperi, când este atinsă acea limită a maximului, sufletul și mintea devin un întreg și se debarasează de trup. Ai descoperit sensul vieții, și ai devenit o ființă superioară, ești sensul.

Probabil sună destul de ciudat, și poate e cam ambiguu, dar, ca să lămuresc un pic. Am spus mai sus că totul e simplu. Ei bine, chiar e. Poți să faci tot ce îți dorești, tot ce îți propui și atâta timp cât crezi în tine (singurul lucru în care ar trebui să crezi, din punctul meu de vedere, în totalitate) și nu te ascunzi de cine ești și ce simți, nimic nu este imposibil. Nimeni nu te controlează, ești liber (teoretic, o să vorbesc altă dată mai exact despre asta pentru că nu ești chiar, în 100 de procente liber), deci poți să faci ce vrei. Poți să ajungi în acel punct de eliberare, în care ești mai mult decât o carcasă pentru niște organe, deci da, poate e dezamăgitor că nu am dat un răspuns concret, dar cam asta e, nimic nu e concret.

Suntem sclavii propriei persoane și ține de noi dacă ne vom elibera, când și cum, și tot de noi ține și dacă vom descoperi acest sens al vieții care zace undeva ascuns, pierdut în ființa noastră, printre gânduri, poate amintiri, printre idei, păreri, temeri și confuzie. Un aspect foarte important mi se pare să nu ne pierdem în detalii. Să fim atenți la ele, să le analizăm, dar să nu ne pierdem în ele. Am auzit destul de multe persoane spunând că „sensul este să găsim bucurie în orice ne înconjoară, să ne bucurăm că existăm”. Personal, nu sunt de acord. Toate astea sunt doar detalii, iar viața conține lucruri mult mai intense, profunde și spectaculoase de care să ne bucurăm, decât de simple lucruri care sunt în jurul nostru. Ne vom pierde astfel într-un univers limitat, care cu timpul se va transforma într-o închisoare a sufletului nostru. Nu ne putem opri la fiecare fir de iarbă să-l admirăm, trebuie, zic eu, să privim în ansamblu. Unii ar spune că aceste idei ar putea face existența un chin, dar eu sunt de părere că este exact opusul: puterea de a vedea dincolo de orizont nu este un blestem, este un dar. :)))

Aceasta e strict părerea mea, voi care credeți că este sensul acestui amalgam de visuri, gânduri și trăiri, viața?

(Și citatuuuul^^)

Life is so ironic, it takes sadness to know what happiness is, noise to apreciate silence and absence to value presence.