Ce înseamnă să fii „special”?

Avem în jurul nostru fel și fel de oameni, însă, de-a lungul timpului, analizând mi-am dat seama că suntem diferiți și speciali, în aceeași măsură în care nu suntem. Fiecare persoană are acel ceva al ei care o face mai unicat, însă dacă acest lucru este valabil la toate persoanele, și ar putea fi, atunci cum poți fi special într-o lume în care cu toții sunt speciali? Mă gândeam la acest lucru și am ajuns la concluzia că totul depinde de noi „de cât de speciali” suntem. Per ansamblu, ideea e foarte simplă: atâta timp cât ești tu și nu te lași influențat, cât timp nu te iei după turmă, te menții special (dacă pot să spun așa). În secunda în care încerci să fii altcineva decât ești tu defapt, ei bine, nu devii decât o copie nereușită, oricât de dur ar suna, pentru că, să fim serioși, nimeni nu te poate imita mai bine pe tine decât o faci chiar tu.

Și oricât de frumos ar suna „cu toții suntem speciali”, această ipoteză poate rămâne, în cel mai bun caz, la stadiul „cu toții am putea fi speciali”, pentru că acum, nu suntem. Cred că peste tot în jurul nostru putem observa diverse tipuri de persoane care fug după ideea integrării și încearcă să se transforme în acel cineva pe care cu toții l-ar putea adora (cam ce spuneam și aici), însă nu reușesc. Aleargă după ceva ce poate fi atins, dar priveliștea de la capătul urcușului nu e plină de flori, nu e o pajiște verde așa cum s-a închipuit, e doar o vale fără iarbă, cu copaci dezgoliți și gunoaie peste tot, pentru că fugind după un fals ideal, am uitat cine suntem noi defapt, am uitat care erau acele păreri care ne fac speciali și am uitat, odată ajunși sus, și drumul înapoi. Iar după această fugă, oamenii se găsesc secătuiți de puteri și nu au idee ce să facă, uită până și cum să fie fericiți, și deși poate ceilalți încearcă să-i ridice din nămolul în care s-au cufundat, se zbat în continuare să ajungă pe un mal închipuit. Ce încerc să spun este că ceea ce ne face speciali este pur și simplu să fim noi, să ne acceptăm și să fim mândri de cine suntem, cine am fost și cine vom fi și să nu facem lucruri doar pentru că „ceilalți le fac”, pentru că e la modă sau e un prag în integrarea în societate.

Să presupunem prin absurd că toți ar reuși acest lucru, am mai fi speciali dacă toți ar fi speciali? Consider că „a fi special” este ceva relativ, asemenea timpului și spațiului (voi mai vorbi despre asta mai pe larg, altă dată), deci fiecare este special într-un mod complet diferit, deci da, am fi cu toții speciali, într-o lume în care cu toții sunt deosebiți, ceea ce face și acea lume unică. Însă nu o să se întâmple asta niciodată pentru că sunt mult prea mulți care fug după interese, după false idealuri, după alții și nu mai ajung să se regăsească niciodată. Mi se pare destul de trist, dar mă îndoiesc că e ceva ce chiar poate fi schimbat. Ține de fiecare. Iar legat de această lume în care trăim: mai este ea specială dacă noi nu suntem cu toții speciali? Teoretic da, pentru că nu avem cu ce să o comparăm, deci în viziunea noastră, este specială, deși, cel mai probabil, per total nu este, însă nu avem de unde să știm, nu momentan, și nu cred că prea curând vom afla. Este una din acele întrebări pe care putem să ni le punem, putem să încercăm să le găsim un răspuns și putem să presupunem că acesta este corect, fără să avem însă nimic concret la bază.

Eu cam așa văd lucrurile. :))))

(Și ultimul dar nu cel din urmă, ghiciți, citatul^^)

You make each day a special day. You know how, by just your being you.