Mai întâi om și apoi profesor

Școala este locul în care ar trebui să vină dascăli în fața elevilor și în afară de materii și teorii pe care sunt obligați să le transmită, aceștia ar trebui să fie cu adevărat dascăli, iar elevii să rămână cu ceva real după terminarea școlii. Nu îmi pun problema că ați avut/aveți și voi anumiți profesori care nu fac decât să bifeze ce au făcut și ce nu au făcut din programă, care dacă te văd supărat nu o să te întrebe ce ai pățit, ci „o să-ți dea un motiv adevărat de supărare”, și e trist. Lucrurile nu ar trebui să decurgă așa. Nu încerc prin acest articol să denigrez pe nimeni sau să instig la revoltă, însă este o problemă care vrând, nevrând, ne afectează pe toți, într-o mai mică sau mai mare măsură, iar eu, ca elevă, mă simt afectată direct de aceste lucruri.

Există profesori de acest tip peste tot, profesori plictisiți de viață, de meserie și de atâtea fețe, oameni cu complexe de superioritate sau poate doar indiferenți (bineînțeles, există și oameni excepționali, care își fac treaba minunat), persoane cărora nu le pasă nici de tine și nici de viitorul tău. Totuși, am avut ocazia să întâlnesc un om deosebit, la o oră care nici măcar nu era a lui, și care, nu era mai întâi profesor, nu se considera net superior nouă, celor din bănci, doar pentru că are studii superioare, ci era un om, puțin interesat de note, care trăia prin ceea ce făcea, nu datorită acestui lucru, și care dorea să schimbe ceva. Pentru prima dată am simțit că omul din fața noastră nu este acolo doar ca să-și câștige pâinea, nu e acolo doar pentru că nu avea unde altundeva să se ducă, ci dorea să schimbe ceva: lumea, elevii, suflete, idei și concepții. Deși era pasionat 100% de ceea ce făcea, se vedea clar că este conștient că nu toți avem aceleași preferințe, că poate nu agreăm materia în sine sau ideea de a învăța ceva ce nu are tangențe cu domeniul deja ales, însă transforma totul într-o lecție de viață, în niște idei pe care nu puteai să nu-ți dorești să le asculți. Pentru prima dată, nu m-am uitat nici o secundă în disperare la ceas cu impresia că acele merg în sens opus, am uitat de foame și de somn, și pentru prima dată, ascultam cu frenezie informațiile primite, ideile și părerile care nu aveau cum să nu te tulbure, măcar puțin. Mai presus de atât, știa cât suntem de sătuli de discursuri din care să înțelegi doar „Voi știți cine sunt eu?”, sau teorii despre „Cât de importantă este materia mea și cât de mult te va ajuta în domeniul informaticii să știi exact toate caracteristicile dorsalei oceanice”. Totul nu a fost mai mult decât ecranizarea ideilor pe care poate nu îndrăzneam să le aducem la suprafață, într-un realism cutremurător. Un om care știa ce vorbea și care ne îndemna să fim noi, să trăim, să luptăm și să transformăm lumea în ceva mai bun, și care ne aprecia pe fiecare în parte fără măcar să ne cunoască, doar pentru că eram niște copii cu vise și idei, privind mișcați la ce se întâmpla.

Am descoperit că frumusețea unui suflet se ascunde în interior, și am văzut exact cum aceasta iese la exterior, și se împrăștie în mințile unor tineri. Am realizat, de asemenea, de ce sunt momente la școală când tot ce îți dorești e să pleci acasă, și am conștientizat cât de ușor s-ar putea schimba acest lucru. Problema suntem noi, oamenii, pentru că trăim legați la ochi și îi îndemnăm și pe alții să facă la fel, ba chiar îi legăm chiar noi, și fără să ne dăm seama, ne îndreptăm spre pierzanie, social și economic. Un adevărat dascăl trebuie să te facă să vezi importanța unei materii aparent neinteresante, nu să ți-o bage pe gât, un profesor adevărat trebuie să te facă să iubești materia pe care o predă, chiar dacă tu, ca persoană, nu ești compatibil cu ea, și mai presus de toate, ar trebuie să te lasă să te dezvolți ca individ, nu într-un grup, nu ca altcineva, doar tu.

Trăim într-o lume în care, (așa cum am descoperit chiar azi, și am rămas mai mult decât șocată) se fac termoizolări la gardurile cimitirelor, când unii oameni mor de frig ca muștele la prima zăpadă, o lume în care există copii maltratați și cărora nu li se oferă nici o șansă. Totul e din cauza educației, sau, ca să fiu mai explicită, a lipsei ei. Însă conceptul de „educație” a devenit ceva relativ, când e mai mult decât exact, iar majoritatea măsoară educația în note și cantități industriale de informații care nu vor rămâne, care vor fi uitate, așa cum e firesc. Cel mai bun, e cel ce reține mai mult pe o durată de timp relativ mai lungă, cel care se pliază pe toate normele și cel care renunță să gândească singur, atunci când i se cere asta. Într-un final, după aproape două decenii de stat în școli, individul iese dependent de un mentor, speriat de lumea reală, confuz și frustrat când nu mai poate demonstra cât este de bun prin note de 10 și care nu are absolut nici o idee cum să se raporteze la situații reale, să se exprime fără să citeze critici și fără să recite un text memorat și repetat printre lacrimi, noaptea, când pleoapele nu mai cer decât să se atingă.

Am conștientizat cât de norocoasă am fost și sunt că am avut prilejul să am în față o astfel de persoană, chiar și pentru o oră (ca să nu fiu înțeleasă greșit, am întâlnit mulți profesori de-a lungul timpului care erau cu adevărat dascăli și încă sunt, însă această oră, în circumstanțele date și în conformitate cu anumite idei care mă frământau, a avut un impact), pentru că m-a făcut să realizez ce ar trebui de fapt să se ceară, și mi-a dat puterea să pot face distincția între o oră de curs care mă dezvoltă, și una care nu face altceva decât să-mi taie aripile.

Ar fi de prisos să vorbesc (din nou) de șocul realizării acelor lucruri, de liniștea din sala de curs, și de expresiile pe care eu le-am zărit: mirate și pline de speranță, însă cel mai important este că există o mare problemă cea cu care noi, cu toții ne confruntăm, și din păcate, suntem atât de fără speranță, încât nimeni nu îndrăznește să facă nimic.

Eu totuși cred, și sper, că se poate încă face ceva (deși probabil nu secolele astea, ca să fim și puțini realiști). Schimbările încep de la lucruri mărunte. Discursul acestui om a reprezentat acel detaliu care m-a impulsionat să-mi doresc să evoluăm, iar întâi de toate, fiecare trebuie să găsească un detaliu, care să-l schimbe în vreun fel. Drumul spre schimbare e anevoios și cu multe ziduri în cale (unele sunt garduri termoizolate de cimitire ;) ), însă rezultatul mie îmi sună compromițător...

(Și citatuuuul^^)

Education is the movement from darkness to light.