Robin Hood s-a mutat în biserică
Sunt de părere că totul are la bază ceva frumos, pur și încărcat doar de ceea ce noi numim bun, însă așa cum se întâmplă în cazul oricărui lucru de acest fel, timpul intervine și îl schimbă (de reținut că asta nu se întâmplă și cu oamenii, dar despre asta voi vorbi altă dată). Timpul prihănește tot ce înseamnă bun și frumos și deci, într-un final, nu va rămâne nimic altceva decât un lucru/obicei ce a avut un fundament onorabil, dar care acum nu este decât pulbere și fum.
Am ajuns la această concluzie, analizând îndelung ceea ce se petrece înainte de Crăciun, religios vorbind. Ca să clarific înainte, nu am absolut nimic cu nimeni și cu nici o părere/credință, ci doar încerc să subliniez o problemă pe care am observat-o. :)))
Așa cum probabil știți cu toții, înainte de Crăciun, preoții merg din casă în casă cu Ajunul. Așa cum am spus și mai devreme, la origini, acest obicei este unul frumos, ce ține strict de împlinirea spirituală a unor persoane, de comunicare și dăruire, însă timpul nu a lăsat decât urma acestor lucruri, pentru că, în majoritatea cazurilor, nu mai putem vorbi despre asta și acum. Totul a devenit o afacere în care așa numiții „trimiși ai lui Dumnezeu” te fură pe față, chiar în casa ta, iar noi ce facem? Îi pupăm mâna. Ironic sau mai degrabă trist? Sunt complet oripilată de modul în care se transformă totul, de cum evoluează lucrurile, de cum anumiți oameni profită de naivitatea populației pentru propriu interes.
Deși credeam în aceste lucruri de mai de mult, tot am rămas surprinsă de adevărul crunt și crud. Lucrurile au stat în felul următor: a intrat preotul în sufragerie, ne-a lăudat pentru că avem bomboane într-un coșuleț pe măsuța de cafea, și a luat un loc să servească un pahar cu suc, și nici nu s-a așezat bine că aud replica: „Vai, dar am o livadă... Incredibilă! (deja îmi părea suspect) Anul trecut nu a mai rămas nici un măr însă anul acesta, o groază au rămas, așa că am făcut suc și (ei bine, acum țineți-vă bine) nu ați vrea și dumneavoastră? Costă 5 lei litrul.”. Mda, ce e mai frumos decât să integrezi o afacere într-o altă afacere? Personal, găsesc asta fascinant! Mama s-a oferit, din politețe, să cumpere 2 litri, însă se vindea doar în bidoane de 5 litri. -_- Iar la plecare, pentru că sunt atât de mulți copilași în acest orășel, ne-a spus că va lua câteva bomboane ca să mai dea din casă în casă la copiii mici. Iar aici devine interesant: ia un pumn cum mâna mea nici nu poate să cuprindă și îl îndeasă în buzunar, repetă acest lucru de încă 2 ori, se întoarce și face la fel și cu celălalt buzunar, din coșulețul plin cu ochi de vreo 2 kilograme, rămânând ce a căzut pe masă când le băga în buzunar. Nu știu ce părere aveți voi, dar mie nu mi se pare deloc în regulă. Sunt doar niște bomboane, într-adevăr, însă nu știam că ne-am întâlnit cu Robin Hood.
Poate părea un lucru complet nesemnificativ și la suprafață chiar este, problema apare însă în momentul în care ne dăm seama că nu este vorba de fapt despre niște bomboane, ci despre ipocrizie. A dărui înseamnă a da cuiva ceva, nu a lua de la altcineva pentru a părea tu milostiv. Este exact la fel ca temele copiate: nu faci nimic dar primești laude. Nu se promovează nicidecum iubirea și credința prin aceste obiceiuri acum expirate, fără valoare care, într-o țară în care lumea este cea care ne judecă și ne impune cine să fim, au ca scop doar o falsă integrare în societatea, și așa defectă, în care trăim. „Ce o să zică vecinul?” Chiar contează? Nu facem decât să ne afundăm și mai tare în noroi și ne înecăm în propriile speranțe. Oamenii plâng în pumni uitându-se la televizor, și râd la glume cu și despre religie, însă în realitate, nimeni nu face nimic. Ne plimbăm pe stradă și plecăm capul când îl vedem pe cel vinovat, însă nu încercăm să facem nimic. Este o problemă imensă cu care ne confruntăm, pentru că dincolo de substratul religios de la care am plecat, este o atitudine pe care o abordăm mai mereu. Ne înjunghiem singuri și îl blestemăm pe care ne-a luat zilele, însă nici măcar noi nu am făcut-o din față, ci tot din spate, lipsit de orice fel de onoare sau demnitate. Suntem singurii care ne dăm foc idealurilor, care abandonăm vise și speranțe, pe care le lăsăm ulterior să ne sfâșie sub forma unor regrete din trecut, umbre negre ale unui viitor ce nu a apărut niciodată. Ne condamnăm și acuzăm și purtăm în permanență o luptă împotriva noastră, însă în care, de asemenea, suntem cei mai mari susținători ai persoanei noastre. Suntem paradoxali și enigmatici, însă nu din cauza buclei infinite pe care ne-o creăm, ci din cauza lipsei de curaj de a acționa. Ne complacem în mizerie și suntem mândri cu asta.
Noi, ca oameni, suntem niște ființe deosebit de complexe (nu cele mai totuși, să nu exagerăm, nu suntem chiar așa de tari), ființe ce sunt capabile să răstoarne lumea într-o zi, dar și să se lase dominate veacuri întregi, doar pentru că e simplu. Găsesc extraordinar de greșit să ne supunem unor obiceiuri și tradiții care în prezent, oricât ne-am dori, nu mai au aceeași valoare spirituală, și să ne lăsăm orbiți de aceste etichete puse pentru a emoționa unor persoane care din milostivenie, conduc doar mașini tunate (bineînțeles există și excepții).
Oricât de greșit ar fi că lucrurile de acest fel se bazează pe siguranța că oamenii vor pleca capul în fața religiei, deși doar așa au fost învățați și în ciuda a ceea ce se întâmplă de fapt, este ceva foarte actual. Din păcate există foarte multe persoane care împart lumea în sfinți (preoți) și restul lumii, și asta doar datorită unei funcții, fără nici un corespondent în realitate, datorită unei dezinformări masive atât în rândul populației în general, cât și la nivel de individ.
Lucrurile ar trebui să se schimbe, însă doar noi suntem cei care putem aduce o schimbare, iar pentru acest lucru, trebuie să renunțăm la ideea entității gurii lumii, și să vedem realitatea fără vreun voal în fața ochilor, dincolo de anumite păreri și concepții și dincolo de ideile impuse și foarte atent strecurate în subconștientul nostru. Suntem o putere însă doar știind asta și nefăcând nimic, ne vom ascunde doar în ignoranță.
(Și citatuuul^^, cum se putea fără?)
Religion is an universal obssesional neurosis.
Am ajuns la această concluzie, analizând îndelung ceea ce se petrece înainte de Crăciun, religios vorbind. Ca să clarific înainte, nu am absolut nimic cu nimeni și cu nici o părere/credință, ci doar încerc să subliniez o problemă pe care am observat-o. :)))
Așa cum probabil știți cu toții, înainte de Crăciun, preoții merg din casă în casă cu Ajunul. Așa cum am spus și mai devreme, la origini, acest obicei este unul frumos, ce ține strict de împlinirea spirituală a unor persoane, de comunicare și dăruire, însă timpul nu a lăsat decât urma acestor lucruri, pentru că, în majoritatea cazurilor, nu mai putem vorbi despre asta și acum. Totul a devenit o afacere în care așa numiții „trimiși ai lui Dumnezeu” te fură pe față, chiar în casa ta, iar noi ce facem? Îi pupăm mâna. Ironic sau mai degrabă trist? Sunt complet oripilată de modul în care se transformă totul, de cum evoluează lucrurile, de cum anumiți oameni profită de naivitatea populației pentru propriu interes.
Deși credeam în aceste lucruri de mai de mult, tot am rămas surprinsă de adevărul crunt și crud. Lucrurile au stat în felul următor: a intrat preotul în sufragerie, ne-a lăudat pentru că avem bomboane într-un coșuleț pe măsuța de cafea, și a luat un loc să servească un pahar cu suc, și nici nu s-a așezat bine că aud replica: „Vai, dar am o livadă... Incredibilă! (deja îmi părea suspect) Anul trecut nu a mai rămas nici un măr însă anul acesta, o groază au rămas, așa că am făcut suc și (ei bine, acum țineți-vă bine) nu ați vrea și dumneavoastră? Costă 5 lei litrul.”. Mda, ce e mai frumos decât să integrezi o afacere într-o altă afacere? Personal, găsesc asta fascinant! Mama s-a oferit, din politețe, să cumpere 2 litri, însă se vindea doar în bidoane de 5 litri. -_- Iar la plecare, pentru că sunt atât de mulți copilași în acest orășel, ne-a spus că va lua câteva bomboane ca să mai dea din casă în casă la copiii mici. Iar aici devine interesant: ia un pumn cum mâna mea nici nu poate să cuprindă și îl îndeasă în buzunar, repetă acest lucru de încă 2 ori, se întoarce și face la fel și cu celălalt buzunar, din coșulețul plin cu ochi de vreo 2 kilograme, rămânând ce a căzut pe masă când le băga în buzunar. Nu știu ce părere aveți voi, dar mie nu mi se pare deloc în regulă. Sunt doar niște bomboane, într-adevăr, însă nu știam că ne-am întâlnit cu Robin Hood.
Poate părea un lucru complet nesemnificativ și la suprafață chiar este, problema apare însă în momentul în care ne dăm seama că nu este vorba de fapt despre niște bomboane, ci despre ipocrizie. A dărui înseamnă a da cuiva ceva, nu a lua de la altcineva pentru a părea tu milostiv. Este exact la fel ca temele copiate: nu faci nimic dar primești laude. Nu se promovează nicidecum iubirea și credința prin aceste obiceiuri acum expirate, fără valoare care, într-o țară în care lumea este cea care ne judecă și ne impune cine să fim, au ca scop doar o falsă integrare în societatea, și așa defectă, în care trăim. „Ce o să zică vecinul?” Chiar contează? Nu facem decât să ne afundăm și mai tare în noroi și ne înecăm în propriile speranțe. Oamenii plâng în pumni uitându-se la televizor, și râd la glume cu și despre religie, însă în realitate, nimeni nu face nimic. Ne plimbăm pe stradă și plecăm capul când îl vedem pe cel vinovat, însă nu încercăm să facem nimic. Este o problemă imensă cu care ne confruntăm, pentru că dincolo de substratul religios de la care am plecat, este o atitudine pe care o abordăm mai mereu. Ne înjunghiem singuri și îl blestemăm pe care ne-a luat zilele, însă nici măcar noi nu am făcut-o din față, ci tot din spate, lipsit de orice fel de onoare sau demnitate. Suntem singurii care ne dăm foc idealurilor, care abandonăm vise și speranțe, pe care le lăsăm ulterior să ne sfâșie sub forma unor regrete din trecut, umbre negre ale unui viitor ce nu a apărut niciodată. Ne condamnăm și acuzăm și purtăm în permanență o luptă împotriva noastră, însă în care, de asemenea, suntem cei mai mari susținători ai persoanei noastre. Suntem paradoxali și enigmatici, însă nu din cauza buclei infinite pe care ne-o creăm, ci din cauza lipsei de curaj de a acționa. Ne complacem în mizerie și suntem mândri cu asta.
Noi, ca oameni, suntem niște ființe deosebit de complexe (nu cele mai totuși, să nu exagerăm, nu suntem chiar așa de tari), ființe ce sunt capabile să răstoarne lumea într-o zi, dar și să se lase dominate veacuri întregi, doar pentru că e simplu. Găsesc extraordinar de greșit să ne supunem unor obiceiuri și tradiții care în prezent, oricât ne-am dori, nu mai au aceeași valoare spirituală, și să ne lăsăm orbiți de aceste etichete puse pentru a emoționa unor persoane care din milostivenie, conduc doar mașini tunate (bineînțeles există și excepții).
Oricât de greșit ar fi că lucrurile de acest fel se bazează pe siguranța că oamenii vor pleca capul în fața religiei, deși doar așa au fost învățați și în ciuda a ceea ce se întâmplă de fapt, este ceva foarte actual. Din păcate există foarte multe persoane care împart lumea în sfinți (preoți) și restul lumii, și asta doar datorită unei funcții, fără nici un corespondent în realitate, datorită unei dezinformări masive atât în rândul populației în general, cât și la nivel de individ.
Lucrurile ar trebui să se schimbe, însă doar noi suntem cei care putem aduce o schimbare, iar pentru acest lucru, trebuie să renunțăm la ideea entității gurii lumii, și să vedem realitatea fără vreun voal în fața ochilor, dincolo de anumite păreri și concepții și dincolo de ideile impuse și foarte atent strecurate în subconștientul nostru. Suntem o putere însă doar știind asta și nefăcând nimic, ne vom ascunde doar în ignoranță.
(Și citatuuul^^, cum se putea fără?)
Religion is an universal obssesional neurosis.
Comentarii
Trimiteți un comentariu