Care este legătura dintre minte, suflet și trup?

Așa cum am spus în articolul Cum am arăta dacă nu am avea trup?, consider că există o legătură foarte strânsă între ceea ce înseamnă aceste 3 componente, mintea, sufletul și trupul. Conform anumitor cercetări și asocieri ce s-au creat, precum ideea că apa a apărut mai întâi și definiția cuvântului „suflet” în Grecia Antica (mai multe informații strict despre asta în articolul menționat mai sus), eu chiar cred că totul se leagă, extrem de profund.

M-am tot chinuit să găsesc o explicație care să nu fie exagerat de ambiguă, pentru că în sine totul e foarte vag și nu cred că există cineva care să fi găsit demonstrația sau teoria 100% corectă. În fond, toate sunt opinii, mai mult sau mai puțin asemănătoare, care sunt corecte în aceeași măsură în care sunt și greșite, deci orice ar putea fi posibil. Cred că mintea, sufletul și trupul sunt componente separate, în ciuda faptului că din acestea 3, doar trupul este material. Am putea spune că mintea ar fi echivalentul creierului, iar sufletul al inimii (un exemplu în imaginea de mai jos), dar asta ar însemna că ambele sunt subdiviziuni ale trupului, deci ambele ar înceta să mai existe odată cu moartea, idee cu care eu nu sunt de acord, pentru că astfel după ce am muri, am muri și atât, iar mie, sincer, mi-e imposibil să cred că tot ce este după această viață, este un NIMIC. Deci, am putea face aceste asocieri numai metaforic vorbind (zic eu).

Cred că sufletul și mintea sunt componente mai presus de capacitatea noastră de înțelegere, sunt ceva ce există dincolo de fizic, ceva neșlefuit în momentul în care te naști. Să ne imaginăm două bile, una foarte mică, sufletul, și una foarte mare, mintea (bineînțeles, aceasta este doar o transpunere geometrică a ideii, nicidecum nu vă imaginați că mintea și sufletul sunt două mingi, sau ceva asemănător), care arată cam așa când te naști (poza mai jos). Și acum, presupunând că nu vi se pare prea ciudată abordarea, vă întrebați (sau nu), de ce mintea este „mai mare” decât sufletul?. Ei bine, eu sunt de părere că mintea este „materia primă” pe care „o primești” când te naști (dacă pot să zic așa), sufletul în schimb, este ceva ce creezi tu, ce ai puterea să modelezi cu ajutorul minții, sentimentelor, trăirilor, emoțiilor și experiențelor.

Pe parcursul vieții primim fel de fel de informații, legate despre orice și asimilăm o destul de mare parte din ele. Totul se întâmplă în felul următor: informația/sentimentele/emoțiile/trăirile sunt procesate și transmise minții. Aceste informații sunt, să spunem, niște biluțe mai mici, care odată ce au trecut prin minte, se măresc, iar astfel mintea „se micșorează”. Informația ajunge pe urmă la suflet, și se contopesc, sufletul „se mărește” (și totul arată cam așa, mai jos imaginea).

Procesul se tot repetă, iar „dimensiunile” ajung pe parcurs să se inverseze, până când informația nu mai are cum să treacă prin minte. Acesta este apogeul, procesul s-a terminat în sfârșit. Persoana în cauză și-a modelat sufletul 100%, a ajuns într-un punct maxim, deci moare. Mintea și sufletul s-au contopit, au format un întreg, nu mai sunt două „bile” separate, ci doar una și doar împreună vor reuși să supraviețuiască fără a treia componentă, trupul, care moare în momentul în care cele două s-au unit. Și acum vine întrebarea: Okey, dar atunci de ce mai există trupul?. Trupul este la fel de important ca mintea și sufletul, pentru că în absența lui, mintea și sufletul nu se pot contopi, deci nu pot atinge apogeul. Mintea și sufletul nu supraviețuiesc separate fără trup, trupul nu poate supraviețui fără celelalte două. Există o ciclicitate. Moartea ar putea fi astfel nu sfârșitul vieții, ci sfârșitul formării tale, iar marea componentă suflet-minte, unită, reprezintă, după trecerea în neființă ceea ce ești tu defapt cu adevărat, când, pentru prima dată, chiar nu mai contează absolut deloc cum arăți, de unde ești, ce nație ești, etc. Cred că astfel s-ar putea justifica și sensul vieții (dar voi vorbi despre asta altă dată). :)))

Nu știu cât de explicită și exactă am fost, însă eu cam așa văd lucrurile legate de acest subiect, și momentan e cam singura explicație pe care am putut să o găsesc acestui lucru. Oricum, subiectul mi se pare foarte interesant și mă fascinează ideea să tot încerc să găsesc răspunsuri.

Mai jos, găsiți definițiile (științifice mai mult sau mai puțin) pentru minte și suflet, conform Wikipedia:

Un suflet, în anumite tradiții spirituale, filozofice și psihologice, reprezintă esența imaterială (muritoare sau uneori nemuritoare) a unei persoane sau lucru viu. Multe sisteme filozofice și spirituale învață că oamenii au suflete; unele atribuie suflete tuturor lucrurilor vii și chiar obiectelor fără viață (cum ar fi râurile); această credință este în mod curent numită animism. Se crede adesea că sufletul iese din corp și continuă să trăiască după moartea unei persoane, iar unele religii afirmă că Dumnezeu este cel care creează suflete. Sufletul este adesea considerat parte integrală și esențială pentru conștiință și personalitate, poate funcționa ca un sinonim pentru spirit, minte sau sine, deși despre termenul de suflet s-a spus că funcționează într-un mod suficient de diferit de spirit și psihic încât să nu fie folosit interschimbabil.

Mintea este ansamblul de caracteristici informaționale care determină personalitatea.

(Și bineînțeles, citatuuul^^)

Your visions will become clear only when you can look into your own heart. Who looks outside,  dreams; who looks inside, awakes.