SuperBlog2018 - Purificare prin artă

Probabil vă întrebați ce este cu acest articol, mai atipic stilului meu. Ei bine, am găsit acest concurs, SuperBlog și am decis să particip și eu. Și acum vine întrebarea (așa, și?). Pentru voi  reprezintă un număr mai mare de articole postate lunar, deci mai mult material de lectură, pe teme diverse, însă pentru mine este o experiență, un test pentru a vedea dacă pot fi suficient de creativă încât să dezvolt o idee pe orice temă mi se va da, să văd dacă pot fi atât de organizată încât să-mi fac timp pentru a scrie articolele conform unui termen și mai ales, să văd cum fac față într-o asemenea circumstanță. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că nu voi aborda în continuare teme asemănătoare celor pe care le-ați găsit până acum pe blogul meu. Doresc să păstrez ceea ce „dă un nume” acestui blog.

Consider că totul este un mod de dezvoltare personală și în general, mereu este vorba despre asta. Oamenii sunt ființe care caută permanent o schimbare, care nu suportă monotonia și care, prin definiție, nu suportă ideea stagnării la un anumit nivel. Arta, este, zic eu, modalitatea prin care cu toții (sau măcar aproape cu toții) reușim să ne „purificăm” sufletul, să ajungem în acel punct în care reușim să ne acceptăm așa cum suntem și suntem gata să o luăm de la capăt, să pornim din nou, încercând să stăm drepți, prin uraganul existenței noastre, să răzbatem din nou picurii reci de tristețe care ne îngheață inima, încrederea pierdută ce ne anihilează simțurile, sentimentele care ne înțepenesc trupul și bucuriile care ne fac să mergem mai departe. Cred că fiecare găsește un refugiu ascultând un cântec preferat, desenând, citind, scriind sau pur și simplu reflectând, și chiar dacă ne dăm sau nu seama, asta ne ajută să ne dezvoltăm, să devenim persoana de azi, iar ce ascultăm acum, va determina apariția persoanei noastre viitoare, mai matură, mai înțeleaptă și mai optimistă. Exact asta încerc să găsesc eu prin acest concurs: un refugiu, un pretext pentru a crea, o eliberare de suprasaturația de cuvinte ce mi se îngrămădesc în suflet și minte, o oportunitate de a mă dezvolta. Creația este și ea, pe lângă o producție a imaginației și o transpunere în cuvinte/culori/etc. a ideilor și concepției tale asupra lumii și vieții, o oglindire a unor trăiri, a unor sentimente și emoții din acel moment, pentru că, de exemplu, o poezie de dragoste poate fi o declarație pentru un îndrăgostit sau un bilet de adio pentru un suferind. Totul ține de ceea ce simțim și de experiența și maturitatea fiecăruia (și aici nu mă refer bineînțeles la vârstă; maturitatea nu are nici o legătură cu vârsta unui om, din punctul meu de vedere), totul ține de noi și de cât de receptivi ne considerăm, de cât de colorată este pagina poveștii noastre pe care tocmai o traversăm. Și cum ar fi oare să transpui curiozitatea, iubirea, bucuria, tristețea, dorul, supărarea, melancolia, încântarea sau entuziasmul pe o temă care poate nu are nici o legătură cu ceea ce trăim în acel moment? Vreau să văd cum ar fi să scriu despre iubire când mi-e dor, să scriu despre bucurie plângând și despre tristețe râzând, să scriu despre frumusețe când tot ce văd este urâtul dintr-o lume ce îmi pare că se destramă cu fiecare secundă. Vreau să trec de niște limite impuse, aparent imuabile, ale persoanei mele și vreau să văd cum, și sper că veți fi și voi alături de mine pe parcursul acestei (sper eu) ascensiuni.

Pentru mai multe detalii despre Superblog (link aici).

(Și citatuuul^^)

The purpose of art is washing the dust of daily life off our soul.