The Universe Painted in Thoughts

Hmmm... Eu cred că oamenii își pun mereu întrebarea asta, sau îmi place să cred că majoritatea fac asta, pentru că dacă și-o pun este clar că au câteva îndoieli, ceea ce este un semn că ei măcar încearcă să gândească. Acum, bineînțeles că toți au o părere bună despre propria persoană, ceea ce nu este rău, însă cred că, spre deosebire de bine și rău, chiar și timp și spațiu, inteligența nu e ceva relativ. Scriind acest articol, nu încerc să afirm ceva despre nimeni, inclusiv persoana mea, fiecare este liber să creadă ce vrea el să creadă, să-și exprime opinia, și exact asta fac și eu acum. Dar până la urmă ce este inteligența? O să vă scutesc de această dată de definiția științifică și o să atașez un link aici pentru cei interesați. Eu cred că totul depinde de modul în care privim lumea din jurul nostru, de modul în care reușim să ne formăm niște păreri proprii, de modul în care ne raportăm la ceilalți oameni, dar și de cum reacționăm la diferite situații cheie, de cum facem de...

Nici nu mă îndoiesc că nu ați auzit cu toții despre încălzirea globală, ghețari care se topesc, temperaturi care se schimbă, ninsoare vara și plajă iarna (ați prins ideea cred), defapt cel mai probabil ați simțit și pe pielea voastră, mai mult sau mai puțin. Problema este discutată în aceeași măsură în care nu este discutată, sau am putea spune că deși este destul de discutată, nu e totuși suficient, în comparație cu multe alte teme mult mai neimportante, dar și mult mai dezbătute. Încep să cred uneori că societatea asta în care trăim, dar și oamenii, în general, sunt atât de absorbiți de lucruri minore, încât nici nu le iau în serios pe cele grave, sau poate pur și simplu, merg pe principiul că atâta timp cât nu afirmă că e adevărat, atunci, ei bine nu este, ceea ce este bineînțeles, e o prostie. Nu putem să fugim de realitate și nici să ne prefacem că nu vedem nimic, aproape e revoltător, dar cred că m-am îndepărtat de la subiect. :))) Ideea e următoarea, încălzirea globală este într...

Am vorbit acum ceva timp despre cât este de minunat să stai întins sub cerul înstelat și să admiri miliardele de stele care se perindă în fața ochilor tăi, despre cât este de frumos să aduni toate aceste conglomerări de licurici ai universului în constelații, despre cât este de uimitor doar să stai și să te uiți în sus și să realizezi cât de mic ești, cât de puține știi, având însă senzația că tu ești „regele spațiului infinit” (link articol precedent  aici ). Ei bine am realizat acum ceva timp că nu doar stelele fac totul atât de încântător, cerul în sine este incredibil: ziua, noaptea, când este înnorat sau senin, la apus, la răsărit, pe timp de furtună, oricând. Cel mai important este să-l privești, pentru că este ca un portal, te uiți direct în ochii universului în fiecare noapte, în fiecare zi, asta dacă îți permiți să vezi mai mult decât este de fapt, iar dacă după ce l-ai privit îți rămâne pe veci acea imagine în minte, în suflet, atunci, da, l-ai privit cu adevărat, altfel ...

Piramidele din Egipt și construirea lor sunt un alt mister și reprezintă sursa a zeci de întrebări și teorii făcute de toată lumea, de oameni care încearcă să descopere cum au putut egiptenii, cu tehnologia de atunci să clădească asemenea piramide. Mi se pare un subiect nu foarte discutat, în comparație cu multe alte lucruri, dar despre care se pot găsi totuși date destul de ușor pe internet (voi lăsa câteva link-uri la final, unde sunt și informații mai exact legate de anii unor descoperiri sau presupuneri, nume de arheologi și arhitecți care au încercat să explice, personal nu cunosc toate aceste date, deci voi da un minim de informații tehnice, prefer să îmi spun părerea mea și să comentez ce există deja pe internet). Prima dintre teoriile formate despre aceste piramide a ținut destul de mult timp, și anume că servitorii și slugile faraonului  Khufu (cunoscut și ca Kheops) , care a ordonat construirea acestei piramide ar fi muncit zile în șir la realizarea ei, alătur...

Sunt sigură că ați auzit cu toții de această replică (mai mult sau mai puțin) celebră, din „Dialogurile” lui Platon (replica este a lui Socrate). Vă întrebați probabil cum am ajuns la asta, ei bine am citit o carte extrem de interesantă și profundă, „Un extraterestru în pijama” de Alina Nour. Nu o să vorbesc acum despre carte (pentru că asta fac pe celălalt blog și poate nu sunteți cu toții interesați), dar ideea e următoarea, la fel ca multe alte cărți din aceeași categorie, prezintă o altă perspectivă asupra teoriei și întrebării pe care eu mi-o pun foarte des, și probabil mulți dintre voi o faceți de asemenea: cum am apărut? de ce? . Bineînțeles, există sute de interpretări legate de acest lucru, și cred că fiecare are teoria lui, cea din Biblie fiind una din cele mai cunoscute, și nu am nimic legat de acea variantă, dar mi se pare că multe lucruri nu se leagă, și sincer prefer să aleg ceva ce duce măcar un pic către știință, sau tinde spre ea. Personal, cred în extratereșt...

Avem în jurul nostru fel și fel de oameni, însă, de-a lungul timpului, analizând mi-am dat seama că suntem diferiți și speciali, în aceeași măsură în care nu suntem. Fiecare persoană are acel ceva al ei care o face mai unicat, însă dacă acest lucru este valabil la toate persoanele, și ar putea fi, atunci cum poți fi special într-o lume în care cu toții sunt speciali? Mă gândeam la acest lucru și am ajuns la concluzia că totul depinde de noi „de cât de speciali” suntem. Per ansamblu, ideea e foarte simplă: atâta timp cât ești tu și nu te lași influențat, cât timp nu te iei după turmă, te menții special (dacă pot să spun așa). În secunda în care încerci să fii altcineva decât ești tu defapt, ei bine, nu devii decât o copie nereușită, oricât de dur ar suna, pentru că, să fim serioși, nimeni nu te poate imita mai bine pe tine decât o faci chiar tu. Și oricât de frumos ar suna „cu toții suntem speciali”, această ipoteză poate rămâne, în cel mai bun caz, la stadiul „cu toții am putea fi...

Probabil cu toții ați auzit de Cimitirul Vesel, pe la știri, persoane sau pur și simplu oriunde ați mai fi putut auzi. Ideea e în felul următor: un cimitir normal unde sunt îngropați locuitorii satului Săpânța (acolo unde se agață harta-n cui mai exact), teoretic un loc trist (deși eu nu cred că în general cimitirele ar trebui să fie locuri triste, moartea e ceva natural, dar o să dezvolt un pic mai jos), nicidecum vesel, așa cum am putea spune că numele contrazice. Ei bine, un meșter iscusit din acest sat a venit cu o idee mai neobișnuită, după ce și-a decorat toată casa în acest stil caracteristic, a hotărât că își dorește să-și transforme locul de veci în ceva colorat și vesel, exact așa cum a fost și era toată viața lui.  Totuși, totul a început cu moartea unui tânăr de 18 ani, înecat și pentru care, cunoscându-l,  Stan Ioan Pătraș (meșterul)  a creat o cruce colorată, deosebită, ideea perpetuându-se. Mi se pare o idee interesantă care a reușit să transforme u...

Am fost plecată ieri într-o excursie de o zi cu niște prieteni, cu trenul, și pot să spun că a fost o experiență minunată, însă ce m-a impresionat cel mai mult a fost un cuplu de bătrânei cu care am avut ocazia să vorbim în tren la întoarcere. Trenul era chiar plin și mi-a dat un sentiment foarte plăcut să văd atâția oameni care vorbeau banalități după o zi de muncă, care râdeau și se bucurau de acel puțin timp de relaxare petrecut împreună. Păreau cu toții foarte liniștiți, eliberați de orice grijă, de orice stres, iar întunericul de afară și luminile din tren creau o atmosferă desprinsă din filmele vechi, în combinație cu râsetele de pe fundal și discuțiile ce se auzeau din fiecare parte a vagonului. Lângă noi s-au așezat niște bătrânei, cu care ne întâlnisem și la dus, dar cu care nu vorbisem până atunci, și care sincer, m-au impresionat. Erau niște oameni atât de simpli, atât de modești și radiau o bucurie atât de deosebită. E ciudat să spun că există o bucurie deosebită, ...

Există pentru această întrebare sute de răspunsuri, mai mult sau mai puțin pozitive și probabil această întrebare se profilează prin mintea fiecărui om la un moment dat în viață, și adolescent fiind, sunt sigură că fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată care e scopul lui în acest univers, gigantic, necunoscut și care de multe ori pare să fie un vârtej în care suntem prinși cu prea multă brutalitate. Nu m-am gândit la asta decât în momentele în care mă chinuiam din răsputeri să găsesc răspunsuri cu privire la cum funcționează totul, la cum totul în jur e un ocean de necunoscut, iar fiecare val e o nouă întrebare fără un răspuns concret. Și bineînțeles, nu am găsit un răspuns exact, însă în ciuda a ce ar spune oricine, consider că viața are sens. De ce? În primul rând suntem aici. Nu știu de ce, de când și pentru cât timp, dar cred că suntem doar pioni meniți să distrugă planeta ca apoi totul să o ia de la început (dar nu ăsta e sensul), însă suntem foarte mulți și mi se pare ...

Cu toții avem vise, de tot felul, cu ochii deschiși, cu ochii închiși. Într-un fel, am putea spune că totul depinde de aceste vise. Suntem într-o continuă fugă toată viața după anumite idealuri, iar zilnic, inconștient, fugim după acele vise de noapte. Așteptăm să mergem la culcare, și dacă somnul nu a devenit o pasiune, atunci îi găsim un scop odată cu visele ce apar sau nu, în ciuda faptului că acestea nu sunt echivalentul unui somn liniștit, oricât de frumoase ar fi ele defapt.  Ce înseamnă visele per ansamblu? Ei bine, visele sunt o formă de imaginație involuntară cu conținut de material inconștient și experiență subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care apar, de obicei, în timpul somnului, dar mai ales în cazul tipului de somn în care ochii se mișcă (conform  Wikipedia ). Totuși visele sunt ceva ce așteptăm sau ceva ce ne chinuie, ce ne fac confuzi, ne sperie sau ne fac să ne uităm peste umăr de fiecare dată cân...